Ce efecte au anticoncepţionalele asupra psihicului tău

.

Toate femeile ştiu că pilula contraceptivă are efecte secundare precum greaţa, îngrăşarea, celulita. Mai puţin se ştie despre efectele ei asupra psihicului. Iată care sunt acestea.
Dacă ţi se pare că ai luat/o puţin razna de când iei pilule anticoncepţionale, nu eşti singura. Milioane de femei care fac acest tratament suferă de efecte secundare care par să le schimbe personalitatea. Iată care sunt urmările tratamentului contraceptiv.

1.Èši se schimbă gusturile în materie de bărbaţi

 
Mai multe studii din ultimii ani au demonstrat că femeile care iau pilula sunt atrase de bărbaţii sensibili şi cuminţi în detrimentul celor aventuroşi şi plini de personalitate. Cumva, hormonii din pilulă ne fac să alegem acle partener care ar putea fi un tată cât mai bun pentru eventualii urmaşi şi desigur un tată bun este sensibil şi sufletist.

Se pare că pilula anticoncepţională a schimbat şi moda la Hollywood. Dacă în trecut superstarurile masculine erau rebelul James Dean sau misteriosul Clarck Gable, figuri foarte masculine, astăzi, sub efectul pilulei, femeile preferă personajele uşor efeminate, precum Robert Pattinson.

2. Ai schimbări bruşte de dispoziţie

Acum râzi şi eşti veselă, iar peste un minut izbucneşti în plâns fără un motiv anume. Nu ai luat-o razna, e doar efectul pilulei. Starea psihică depinde mult de producţia hormonală, după cum se observă şi în cazul femeilor însărcinate. Prin mecanisme care nu sunt încă pe deplin înţelese, hormonii din anticoncepţionale afectează structuri de la nivelul creierului, ceea ce duce la schimbări de dispoziţie, uneori bruşte şi de neînţeles.

3. Te simţi tristă fără motiv

Nu te mai interesează nimic, nu ai chef să ieşi din casă, faci eforturi ca să mergi la serviciu. Dacă iei anticoncepţionale nu da fuga la psihiatru. Probabil că nu este vorba de o depresie propriu-zisă, ci de una provocată de pilulă.

4. Nu mai ai chef de sex

Iei pilulele tocmai ca să te poţi bucura de o viaţă sexuală lipsită de griji, apoi constaţi că nici nu.ţi mai doreşti o viaţă sexuală. Scăderea libidoului este cel mai cunoscut dintre efectele psihice ale pilulei.

Ce e de făcut?

Se pare că toate aceste efecte secundare apar în primele luni de administrare a pilulei, adică timpul necesar pentru ca organismul să se obişnuiască cu un nivel modificat al hormonilor feminini. Dacă ai probleme care durează mai mult de câteva luni, cere medicului tău să-ţi schimbe marca de pilule. Experţii spun că pentru fiecare femeie există o pilulă potrivit. Însă nu spun cum putem suporta depresia sau lipsa libidoului până găsim ceea ce ni se potriveşte.
 
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton