Când şi cum iau românii antibiotice

.

Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni – relevă un studiu de piaţă. Aproape 30% le-au luat pentru… o banală răceală.
8% – ”la recomandarea” unui ”atoateştiutor” din familie sau din vecini. Tu ştii cum să iei antibioticele? Sigur?! Abuzul le reduce efectul. Ştim, dar nu ţinem cont!

Studiul ”Consumul de antibiotice la români” arată că nu stăm prea rău cu teroria. Ştim că…
► luate prea des, antibioticele riscă să nu-şi mai facă efectul
► luate fără recomandarea unui medic, ne pot afecta sănătatea
► înainte de a lua un antibiotic, trebuie efectuate  analize specifice (pentru a identifica ”bulina” eficientă)
► pe durata tratamentului nu se consumă alcool. Ştim deci lucrurile de bază. Dar, în practică, nu le aplicăm foarte conştiincios…

Automedicaţia: o chestiune de educaţie şi vârstă

► cei ce iau antibiotice fără avizul medicului sunt, preponderent, persoane fără educaţie sau absolvenţi de şcoală primară; care  le administrează tot aşa, ”după ureche”,  şi propriilor copii, chiar dacă aceştia au sub 15 ani!
► cu cât avem un nivel mai ridicat  de educaţie, cu atât devenim mai circumspecţi; şi vârsta ne înţelepţeşte: cel mai bine informate sunt generaţiile de 50-59 de ani.

Consumul de antibiotice la români

Ce ştim despre antibiotice, în ce situaţii le folosim şi cum? Iată răspunsurile studiului ”Consumul de antibiotice la români”, derulat de GfK România (institut de cercetare de piaţă):
► 44% dintre românii cu vârsta peste 15 ani au luat cel puţin o dată, în ultimele 6 luni, un tratament cu antibiotic
► 22% se tratează cu antibiotice de 2-3 ori pe an
► 12% – de 4-5 ori pe an sau mai des.

Cine ne prescrie antibiotice

► 52% din cazuri: medicul de familie, principalul prescriptor al tratamentelor antibiotice
► 19%: medicul specialist
► 9%: farmacistul
► 8%: luăm decizia de capul nostru.

Ce tratăm cu antibiotice?

► 21% dintre românii chestionaţi folosesc antibiotice când sunt răciţi
► 18% le iau pentru infecţii asociate cu dureri de dinţi
► 7% – pentru infecţie cu durere în gât
► 7% tratează cu antibiotice gripa şi infecţiile, în genere.

    
Vedete din Romania Vedete internationale