Ana Maria, 6 ani, leucemie

Pe Ana am cunoscut-o acum câteva luni, când am ajuns pentru prima dată la spitalul Fundeni. Mi-a spus că tocmai împlinise şase ani. Nu părea deloc bolnavă.
Deşi avea o branulă în mânuţă, era veselă, îndrăzneaţă şi părea chiar grăsuţă.
Părul rar şi scurt era singurul care trăda o boală cumplită, leucemia.

Apoi am aflat că Ana nu este deloc un copil grăsuţ. Obrajii ei dolofani sunt doar umflaţi din cauza dexametazonei, un medicament care provoacă retenţie de apă în ţesuturi. Iar veselia fetiţei se datora faptului că la Spitalul Fundeni se simte ca acasă.

E locul unde îşi revede prietenii, cam singurii pe care îi mai mare. Cu alţi copii sănătoşi nu se mai poate juca pentru că riscă să ia de la ei o răceală sau o varicelă. Aceste boli aparent banale şi uşoare pentru un copil sănătos ar putea fi fatale pentru Ana, care din cauza bolii şi a tratamentului are sistemul imunitar foarte slăbit.

De aceea nu mai merge nici la grădiniţă, deşi ar vrea, iar şcoala o va începe când îi dau voie medicii. A fost nevoită să renunţe la „grădi” în toamna lui 2009. Pe atunci au început durerile de picioare şi febra inexplicabilă, iar fetiţa veselă şi plină de energie, care nu ştia ce înseamnă boală sau spital, s-a transformat într-un copil bolnăvicios, morocanos şi letargic.

Mama Anei, Elena, nu va uita niciodată data de 16 noiembrie 2009. Aceasta a fost ziua în care, după analize şi multe vizite la medici, a aflat că are un copil bolnav de leucemie. A fost ziua în care viaţa familiei s-a dat peste cap. Elena a renunţat la serviciu şi „s-a mutat” la spitalul Fundeni împreună cu Ana.

Tatăl a rămas singur acasă, la Urlaţi, judeţul Prahova, să aibă grijă de fratele de 11 ani al Anei. Băiatul, deşi nu înţelegea foarte bine ce se întâmplă, era puternic şi responsabil acasă, iar la şcoală începea să plângă din senin.

De atunci a trecut un an, pe care Elena şi Ana l-au petrecut mai mult în spital. Această perioadă a însemnat pentru fetiţa de şase ani nenumarate „injecţii”, perfuzii şi puncţii medulare dureroase. Din fericire, Ana este acum în remisie, iar dacă totul merge la fel de bine în continuare, tratamentul „de întreţinere” va dura doi ani. Ana face săptămânal analize la Ploieşti, iar din când în când vine şi la Bucureşti, ca să fie văzută de medicul oncolog.

Ca toţi copiii, Ana are o listă lungă de dorinţe pentru Moş Crăciun, pe primul loc fiind un laptop de jucărie. Din păcate, Moşul va trebui să cumpere mai întâi medicamente şi vitamine, iar dacă îi rămân bani, poate că va aşeza sub brăduţul Anei şi câteva dulciuri.