Alimente pentru o viaţă mai lungă

.

Încearcă să incluzi în meniul tău zilnic măcar unul dintre alimentele care au efecte extraordinare asupra organismului. Dacă vei ţine cont de câteva sugestii, te vei simţi energică, iar starea ta generală va fi una de invidiat.

Prunele

Sunt bogate în magneziu, sodiu, fosfor, potasiu, fibre şi fier. Consumate crude, în cure de 2-3 săptămâni, prunele contribuie la eliminarea toxinelor, la purificarea ficatului şi creşterea rezistenţei organismului. Ajută, de asemenea, la înlăturarea stării de oboseală şi la păstrarea concentrării.
Este bine ca prunele să fie mâncate cu 30 de minute înainte de mesele principale. Poate fi consumat şi sucul proaspăt de prune, câte un pahar înainte de fiecare masă. Dacă doreşti efectul laxativ, atunci sunt necesare 8-10 prune mâncate dimineaţa, pe stomacul gol, la începutul mesei. În caz de obezitate, hipertensiune şi reumatism poţi urma cure de câte 3 zile pe săptămână, în care vei consuma numai prune.

Nucile şi alunele

Alunele şi nucile reduc riscul apariţiei bolilor de inimă şi de infarct, după cum spun cercetătorii spanioli, de la Universitatea Rovira, care au realizat un studiu la care au participat o mie de persoane. Aceste fructe oleaginoase sunt bogate în substanţe anti-inflamatoare, antioxidanţi şi vitamina E. Specialiştii menţionează că uleiul nucilor şi al alunelor este mult mai benefic pentru organism, decât cel din măslinele mediteraneene, şi nici nu îngraşă. Totodată, oamenii de ştiinţă susţin că acestea reprezintă un bun remediu împotriva colesterolului şi a tensiunii arteriale.

Castanele

„Ţepoasele toamnei” deţin depozite valoroase de vitamina B6 şi E, dar şi glucide cu absorbţie lentă, potasiu şi acid linoleic, substanţă care reduce colesterolul şi previne bolile de inimă. Castanele reprezintă o sursă importantă de fosfor, lecitină şi vitaminele B şi C, motiv pentru care sunt foarte potrivite în alimentaţia bătrânilor, a copiilor, a convalescenţilor şi pot fi de un real ajutor persoanelor cu astenie fizică sau care nu se pot concentra. Castanele completează rezervele de energie, echilibrează digestia şi apetitul iar, în acelaşi timp, sunt lipsite de colesterol şi de sodiu, ceea ce înseamnă că sunt o foarte bună alegere şi pentru cardiaci. Iar pentru că au în conţinut şi multe fibre, persoanele care vor să îşi fortifice organismul nu trebuie să le ocolească.

Coacăzele roşii

Boabele roşii de coacăze sunt un remediu ce acţionează ca adevărate medicamente naturale în privinţa obezităţii, în digestia leneşă şi chiar în bolile de piele. Cura cu coacăze roşii se face diferenţiat, în funcţie de scop. Persoanele cu digestie lentă pot consuma 50-100 g înainte de masă şi aceeaşi cantitate la sfârşitul mesei. La fel ca şi portocalele, coacăzele roşii consumate după masă stimulează digestia. Pentru persoanele cu foame puternică, cu tendinţă spre îngrăşare sau obezitate, chiar şi gastrită, se consumă
300-500 g înainte de fiecare masă. În cantităţi mari, coacăzele roşii au efectul de a inhiba foamea.

Cerealele cu lapte

Un castron de cereale integrale (ce conţin complexul de vitamina B, săruri minerale, fibre) consumat cu lapte la micul dejun ne poate prelungi viaţa. Cercetătorii americani de la Institutul Naţional de Cercetare a Bolilor de Inimă SUA au ajuns la această concluzie în urma unui studiu desfăşurat pe o perioadă de 10 ani, la care au participat 2.400 de adolescenţi. S-a constatat că aceştia mâncau din ce în ce mai puţine preparate din carne şi ouă. Totodată, au renunţat treptat la dulciuri şi băuturi care conţineau mult zahăr sau cofeină. De asemenea, începuseră să aibă tendinţa de a face mai multă mişcare. Explicaţia cercetătorilor a fost că dorinţa de activităţi fizice venea din faptul că cerealele conţin fibre, acid folic, zinc, mai puţine grăsimi şi foarte puţin zahăr, comparativ cu un mic dejun plin de colesterol.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton