O dietă echilibrată, care conține carbohidrați, grăsimi, protein, sare, apă și vitamin, asigură o bună funcționare a organismului. Când ai, însă, probleme gastrointestinale, este indicat să eviți anumite alimente, pentru a evita indigestia.
Produsele lactate
Produsele lactate sunt foarte greu de digerat, mai ales din cauza lactozei. Când lactoza nu este digerată bine, apar gazele și balonarea. Când exagerezi cu consumul acestor alimente, te poți confrunta cu diaree. Dacă ai un sistem sigestiv mai leneș, cel mai bine este să te limitezi doar la iaurt sau brânză slabă în grăsimi, pentru că au un conținut mai mic de lactoză.
Mâncărurile condimentate
Mâncărurile condimentate puternic nu sunt pentru toată lumea. Dacă știi că ai un stomac mai sensibil și vrei să eviți indigestia, stai departe de ele, potrivit everydayhealth.com. De altfel, produsele condimentate în exces dau reacții imprevizibile, de aceea nu ar trebui să le consumi înaintea unor evenimente importante, pentru că pot oricând să îți provoace probleme digestive.
Alimentele acide
Sucul de roșii și citricele sunt foarte acide și pot provoca probleme digestive. Dacă nu vrei să ai probleme cu stomacul, cel mai bine ar fi să le eviți sau să le consumi în cantități reduse.
Alimentele grase
Alimentele grase stimulează contracțiile în tractul digestiv, iar acest lucru poate fuce fie la constipație, fie la diaree. Efectul depinde de tipul de grăsime și de tendința organismului tău spre constipație sau diaree. Dacă vrei să previi indigestia, evită untul, înghețata, carnea roșie și brânza.
Alimentele prăjite
Aceleași reacții le provoacă și alimentele prăjite. Multe dintre acestea au o cantitate mică de fibre, astfel că sunt digerate mai greu. Dacă vrei să ai o digestie bună, consumă-le cât mai rar.
Alimentele procesate
Sărace în fibre sunt și alimentele procesate, care conțin cantități mari de conservanți și coloeranți. Evită-le mai ales dacă ai alergii sau ai un stomac mai sensibil.
Îndulcitorii artificiali
Sorbitolul este îndulcitorul asociat cel mai des cu probleme digestive. Este foarte greu de digerat, iar când ajunge în intestine, poate provoca balonare, gaze și diaree.
Alcoolul
Alcoolul nu conține proteine, vitamine sau alți nutrienți necesari organismului. În plus, este toxic pentru membrana stomacului și schimbă metabolismul ficatului. Când îl bei în cantități mari, te poți alege cu indigestie, pe lângă alte probleme de sănătate.
Cafeaua
Cofeina stimulează tractul digestiv și grăbește tranzitul intestinal, astfel că poate duce la diaree. Și cafeaua decofeinizată conține cofeină, așa că dacă vrei să eviți indigestiile, consum-o în cantități moderate.
Sursa foto: 123rf.