În ultimii ani, fructele şi legumele şi-au pierdut din nutrienţi, fiind mai puţin hrănitoare decât acum 30 de ani. Dar asta nu va mai fi o problemă dacă ştii cum să le alegi.
Chiar dacă facem tot posibilul să mâncăm multe fructe şi legume, s-ar putea ca eforturile noastre să nu mai fie suficiente. Fructele şi legumele de astăzi sunt mai sărace în vitamine şi minerale decât cele pe care le mâncau părinţii noştri acum câteva decenii.
Fructele şi legumele şi-au pierdut nutrienţii
Au demonstrat-o cercetări efectuate în SUA şi Anglia. Încă de acum 10 ani, englezii au observat că legumele erau mai sărace în minerale decât în anii ’30. Iar de curând, americanii au analizat conţinutul a 43 de fructe şi legume, anunţând că ele au mai puţini nutrienţi decât cele din anii ’50.
Explicaţia este uşor de bănuit: fermierii urmăresc să obţină recolte mai bogate într-un timp cât mai scurt, iar metodele folosite în acest scop micşorează capacitatea plantei de a produce nutrienţi şi de a-i absorbi din sol.
În cazul produselor organice, lucrurile stau tocmai invers: pentru că nu se folosesc chimicale, planta este mai „stresată” şi încercând să se apere produce mai multe fitochimicale, substanţe benefice pentru om. Un studiu american a dovedit că legumele organice au cu 30% mai multe fitochimicale decat cele „normale”.
Din păcate, nu toţi ne permitem să cumpărăm fructe şi legume organice. În schimb, poţi mânca mai sănătos fără a depăşi bugetul dacă ştii câteva reguli de alegere şi preparare a fructelor şi legumelor.
În primul rând ai grijă de unde le cumperi. La o săptămână de la recoltare, fructele şi legumele încep să-şi piardă din nutrienţi, aşa că trebuie să le iei cât mai proaspete. Am zice că piaţa este o sursă mai sănătoasă decât supermarketul, numai că în ultimul timp şi tarabele au fost cucerite de produse venite din Turcia sau Grecia. Ideal ar fi să le cumperi direct din grădina unde sunt recoltate, dacă ai rude la ţară.
Dacă nu, va trebui să apelezi tot la negustorii din piaţă. Chiar dacă nu poţi fi niciodată sigură de provenienţa produselor, poţi măcar să le alegi cu grijă. Sunt mai sănătoase fructele şi legumele intens colorate şi de dimensiuni mici.
De exemplu, salata iceberg, de un verde pal, este mai săracă în nutrienţi decât lăptucile, care au frunzele de un verde închis. Iar roşiile gigant, chiar dacă arată bine, nu sunt la fel de bune ca cele de dimensiuni normale. Specialiştii explică: o plantă are o cantitate finită de nutrienţi pe care o poate transmite fructului, deci cu cât acesta e mai mic, cu atât cantitatea de vitamine şi minerale este mai concentrată.
Dacă tot eşti la piaţă, uită-te bine în jur şi vezi ce ai putea adăuga în sacoşă pe lângă produsele tale preferate. Mulţi dintre noi tind să consume două sau trei feluri de legume şi fructe, ignorându-le cu desăvârşire pe celalalte. Varietatea este foarte importantă dacă vrei să-ţi asiguri toţi nutrienţii necesari.
Oricum, nu cumpăra decât fructele şi legumele pe care le vei consuma într-o săptămână. După această perioadă ele încep să-şi piardă vitaminele şi mineralele.
Legumele şi fructele se prepară exact înainte de masă. Odată ce au fost tăiate în bucăţi sau decojite încep să-şi piardă nutrienţii rapid. Ideal ar fi să nu îndepărtezi coaja, care e cea mai bogată în antioxidanţi.
Dacă ești interesat de beneficiile fructelor, vezi ce proprietăți au fructe exotice precum kumquats, jackfruit sau litchi!