Alcoolul şi apa de gură vinovate pentru cancerul oral

.

Englezii consideră că alcoolul îi îmbolnăveşte de cancer şi cer mai multă prudenţă în consumul lui. Din fericire, noi, românii, suntem puţin mai atenţi decât ei. Dar asta nu e de ajuns.

Experţii britanicii consideră că alcoolul, consumat tot mai mult în ţara lor, este vinovat pentru înmulţirea cazurilor de cancer oral, esofagian şi hepatic.

Numărul englezilor cu tumori ale gurii a crescut cu jumătate în ultimii 10 ani, în timp ce cazurile de cancer hepatic sunt cu 43% mai multe. Cancerele esofagului sunt cu „numai” 20% mai multe.

1800 de englezi mor în fiecare an din cauza tumorilor orale, principalii factori de risc fiind alcoolul, fumatul, dar şi HPV, virusul care duce şi la cancer de col uterin.

Alcoolul este un drog

Toate aceste forme ale bolii sunt legate de consumul crescut de alcool, considera unii specialisti, care cer mai multă prudenţă din partea publicului, dar şi din partea statului. Ei sunt îngrijoraţi şi de abordarea marilor retailer-i, care folosesc oferte de genul „două la preţ de una” pentru a-şi vinde sticlele cu băuturi alcoolice.

Pentru că alcoolul este legal şi relativ ieftin, oamenii nu-şi dau seama că el este un drog şi că, pe termen lung, are efecte devastatoare, comparabile cu cele ale unor droguri ilegale. La ignoranţa lor contribuie şi magazinele care ne transmit că este perfect normal să cumperi un drog periculos, cum este alcoolul şi chiar ne încurajează să o facem.

Deşi se tem de efectele poluării, ale chimicalelor din mâncare sau cosmetice, oamenii nu fac legătura între alcool şi cancer, mai spun britanicii. 

Conform rapoartelor europene, date publicităţii de Agenţia Naţională Antidrog, englezii au şi de ce să fie alarmaţi. 115.000 de persoane mor, anual, din cauza alcoolului. Alte 2000 de persoane comit omoruri sub influenţa băuturii, iar 60.000 de copii se nasc prematur din aceeaşi cauză.


Consumul de alcool în România, sub media europeană 

România nu stă la fel de prost ca alte state europene la capitolul „alcool”. 7,3 litri de alcool pur consumă un român în fiecare an. Asta înseamnă că ne aflăm sub media europeană şi sub consumul altor ţări, precum Italia, Grecia, Ungaria, care depăşesc 9-10 litri alcool pur pe locuitor, anual.
 
Din păcate, alcoolul a devenit o modă printre femeile tinere, în ultimii ani. Comparând un raport din 2004 cu unul din 2007, ANA a descoperit că prevalenţa consumului de alcool a crescut, printre femeile între 25 şi 34 de ani, de la 73,7% la 82,9%.

Ne salvează, însă, bărbaţii. Pe ansamblul populaţiei, consumul de alcool a scăzut cu 5% din 2004 până în 2007. Mai mult alcool beau fumătorii, persoanele cu studii superioare şi cei căsătoriţi. Studiul prezentat de ANA a mai arătat că există o legătură între vizionarea de reclame la alcool şi consumul propriu-zis.

Alcoolul din apa de gura

Dacă nu consumi alcool, asta nu înseamnă că eşti ferită de efectele lui. Tot englezii spun că alcoolul din apa de gură are aceleaşi efecte asupra sănătăţii ca şi cel din gin sau bere. Cel puţin asta a arătat un studiu efectuat la Universitatea Newcastle.

Riscul cel mai important este cel al cancerului oral, iar cel mai expuse sunt persoanele care fumează, pentru că alcoolul din apa de gură facilitează pătrunderea chimicalelor din tutun în ţesuturile moi ale gurii.

Pe lângă acest risc, apa de gură mai are şi alte efecte secundare: usucă mucoasa bucală, dă arsuri şi dureri. Cercetătorii de la Newcastle spun că stomatologii ar trebui să-şi avertizeze pacienţii şi să le recomande apa de gură fără alcool.

Cu ceva timp înainte şi o echipă de australieni a ajuns la o concluzie asemănătoare, ba chiar a considerat că apa de gură este atât de periculoasă încât ar trebui să fie vândută numai pe bază de reţetă.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale