Ajut-o pe Sara, un îngeraş cu o aripă frântă!

.

Sara este un îngeraș de fetiță de numai un anișor, o fetiță frumoasă ce și-a deschis spre lume ochii mari, frumoși și albaștri precum cerul. Un îngeraș cu o aripioară frântă…
Din păcate, micuța s-a născut fără antebrațul și mânuța stângă, diagnosticul fiind, conform scrisorii medicale, acela de hemimelie transversală 1/3 proximală antebraț stâng.
Pentru ca micuța Sara să poată descoperi lumea cu două mânuțe, are nevoie de proteză mioelectrică și de multe ore de kinetoterapie pentru ca brațul să se dezvolte normal, iar coloana să nu fie afectată.
Cheltuielile sunt însă cu mult peste posibilitățile părinților. Costul protezei ajunge la 27.000 euro, apoi aplicarea şi ședințele de terapie sunt extrem de împovărătoare pentru ei. Proteza nu reprezintă doar o înlocuire estetică a mânuței, ci este o necesitate pentru creşterea corectă a coloanei vertebrale.
În același timp, proteza o va ajuta să fie independentă, să se poată îmbrăca singură, să se poată încălţa, să își poată îmbrățișa surioara și părinții cu ambele mânuțe. Micuța Sara are nevoie de încă o aripioară pentru a-și putea lua zborul spre viață, spre înalt…
Vă mulțumim că ne veți ajuta să îi oferim Sarei un viitor ALTFEL! Și dacă Sara își va putea împreuna mânuțele în rugăciune, îi va mulțumi întotdeauna Bunului Dumnezeu pentru voi toți oamenii cu suflet frumos! Orice donație, oricât de mică, este un pas spre mai bine pentru micuța Sara„, declară părinţii.
Donații pentru proteza Sarei, se pot face în conturile:
RO59RNCB0162055334830002 EURO
RO05RNCB0162055334830004 USD
RO32RNCB0162055334830003 RON
COD SWIFT: RNCBROBU
BCR -Sucursala Hunedoara
Titular cont: AGRIGOROEI DANIEL –LIVIU – tatăl Sarei
Se pot face donații și prin PayPal direct de pe blogul Sarei.
 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale