Azi, îţi pierzi usor echilibrul, mâine îţi joaca puţin privirea… şi ajungi, la o vârsta, sa ai una dintre cele mai perfide boli ale ochiului, glaucomul. Atunci, deja e prea târziu.
Vine pe furis, se dezvolta în timp, afectând nervul optic, pâna reuseste sa-i ia omului, pentru totdeauna, o avuţie de preţ: vederea. Durerea de cap e banala. Cu o pastila trece. Oricui i se în tâmpla sa ameţeasca sau sa aiba tulburari de vedere. Pentru atâta lucru sa mergi la medic? Daca gândesti asa, e rau. Caci astfel de semne pot anunţa o boala foarte grava.
Cum se depistează glaucomul
Un examen oftalmologic banal nu este suficient pentru depistarea glaucomului. E necesara o consultaţie detaliata, care sa includa atât masurarea presiunii intraoculare, a acuitaţii vizuale, cât si examinarea papilei nervului optic, a unghiului de drenaj, a fundului de ochi si a câmpului vizual periferic. Diagnosticat la timp si cu un tratament adecvat, strict personalizat, bolnavul îsi poate continua viaţa normal, fara a mai risca sa orbeasca. Exista mai multe variante de tratament, constând în medicamente, picaturi, intervenţii cu laser sau chirurgicale, dar niciunul nu vindeca defi nitiv glaucomul. Oricare dintre ele trebuie efectuat sub atenta supraveghere a medicului. O schimbare a stilului de viaţa contribuie si ea la ameliorarea bolii printr- o dieta bogata în vitamine, lichide, sare. De reţinut este faptul ca nervul optic, odata afectat, nu mai poate reveni la starea iniţiala.
Glaucomul depistat la timp se tratează
Deşi arata normal şi nu da semne de afecţiune, ochiul poate fi bolnav. Iar singura metoda de a preveni declansarea consecinţelor nefaste ale glaucomului este vizita periodica la oftalmolog. Dupa 40 de ani, consultul medical amanunţit e obligatoriu. Şi nu în centrele de optica medicala, ci numai în clinicile de specialitate! Cei care stiu ca exista în familia lor antecedente de glaucom trebuie sa se supuna examinarilor periodice înca de la 20-25 de ani. Risca sa fi e expuse acestei afecţiuni nemiloase si persoanele care urmeaza tratamente cu steroizi, care sufera de diabet, de miopie severa sau de hipertensiune arteriala. Si presiunea intraoculara (PIO) marita se numara printre principalii factori de risc. Pierderea vederii evolueaza foarte lent. Organizaţia Mondiala a Sanataţii considera boala glaucomatoasa ca principala cauza a orbirii ce poate fi prevenita.
Glaucomul este principala cauza a orbirii
Toţi pacienţii care au trimitere de la medicul de familie beneficiaza de consultaţii gratuite la centrele special create pentru depistarea precoce a glaucomului, dotate cu aparatura performanta. „Glaucomul este principala cauza a orbirii, în întreaga lume, ce poate fi întarziata daca este depistata la timp şi monitorizata permanent de catre specialiştii oftalmologi. În România, dispunem de întreg arsenalul terapeutic ocular local existent azi în lume şi el este compensat de Casa Naţionala de Asigurari de Sanatate”, spune Daniela Şelaru, medic primar la Spitalul Universitar de Urgenţa Militar Central, din Bucureşti.