Sarcina extrauterină, numită și sarcină ectopică, se formează în afara uterului. În general, provoacă numeroase complicații pacientei și poate chiar să reprezinte un pericol vital dacă nu este diagnosticată și tratată la timp.
Pentru a afla cât mai multe despre simptomele care îi anunță apariția și căile de tratament, am stat de vorbă cu medicul ginecolog George Diaconu. Iată ce spune specialistul pentru UNICA.RO!
În general, sunt descrise mai multe cauze posibile care pot conduce la apariția unei sarcini extrauterine:
Bolile cu transmitere sexuală și sarcina extrauterină
“Totodată, la unele paciente, din cauza unor factori de risc, probabilitatea unei sarcini ectopice este crescută. Factorii de risc în această privință sunt reprezentați de unele afecțiuni existente, de istoricul medical, dar și de unele obiceiuri vicioase, cum ar fi:
Sarcina extrauterină în istoric – o femeie care a avut în trecut una sau mai multe sarcini extrauterine este expusă riscului, pentru că problema se poate repeta;
Endometrioză;
Operații la nivelul trompelor uterine – legarea trompelor uterine incomplete, desfundarea trompelor post hidrosalpinx, dezlegarea de trompe;
Fertilizarea în vitro (FIV) – anumite studii au descoperit o incidență crescută a sarcinilor extrauterine în rândul femeilor care au urmat tratamente de fertilizare în vitro;
Bolile cu transmitere sexuală (BTS)– contractarea unor astfel de boli poate avea drept consecință inflamarea sau deformarea trompelor uterine, fapt ce favorizează apariția unei sarcini ectopice (chlamydia, mycoplasma, ureaplasma)
Fumatul”, spune medicul George Diaconu.
Sarcina extrauterină: semne și simptome
Primele semne ale unei sarcini ectopice sunt similare sarcinii obișnuită. Pe măsură ce sarcina avansează, încep să se distingă simptome specifice, cum ar fi:
durere în zona pelvină – adesea, durerile se pot concentra pe o singură parte a bazinului, cea în care s-a format sarcina;
dureri la nivelul coloanei lombare;
sângerări sau scurgeri vaginale, colorație maronie;
În situația unei sarcini tubare, se produce ruptura trompei uterine, iar simptomele care pot apărea sunt unele violente:
durere intensă, cu debut brusc, în zona pelvină sau abdominală;
durere la nivelul urmărului – acest simptom se explică prin faptul că, în cazul unei hemoragii, cavitatea abdominală și cea pelvină sunt inundate de sânge;
diaree din cauza iritației peritoneale care este provocată de sângerarea intraabdominală;
hipotensiune arterială;
amețeli și chiar pierderea cunoștinței, pe fondul pierderii unei cantități mari de sânge.
Oricare dintre manifestările care ar putea indica ruperea unei sarcini extrauterine necesită asistență medicală de urgență, deoarece pot pune în pericol viața pacientei.
Sarcina extrauterină poate fi de mai multe tipuri
Sarcina extrauterină (sau sarcina ectopică) înseamnă că implantația ovocitului se face în afara endometrului, adică:
Sarcina extrauterină: când pune viața femeii în pericol?
“Doar în momentul complicațiilor hemoragice. Fie că vorbim de ruptura trompei, a cornului uterin sau a celei localizate la nivelul cicatricei uterine postcezariană, hemoragia vaginală abundentă este cea care poate pune în pericol viața femeii. Totuși, dacă este diagnosticată din timp, lucrurile se schimbă”, adaugă specialistul.
Sarcina extrauterină: ce teste sunt necesare
“Testul de sarcină: este obligatoriu pentru confirmarea sarcinii. Indiferent de localizarea sarcinii, testul de sarcină se pozitivează; de cele mai multe ori fără a fi o “a doua” linie clar pozitivă.
Examinarea fizică: medicul specialist ginecolog apelează în primul rând la examinarea fizică (control ginecologic) și la examenul pelvin, pentru că în acest fel poate să observe care sunt zonele sensibile și dacă există inflamații la nivelul aparatului reproducător. Dar examinarea fizică nu este suficientă pentru stabilirea diagnosticului.
Ecografia transvaginală: este necesară pentru diagnosticarea sarcinii ectopice. Cu ajutorul acestei ecografii, medicul poate identifica localizarea exactă a sarcinii. Ecografia este necesară pentru a vedea dacă există acumulare lichidiană/sângerare internă sau nu. Absența unui sac gestațional intrauterin la nivelul endometrului sugerează, în mod evident, o sarcină extrauterină.
BetaHCG: analiza din sânge specifică și sarcinii. Creșterile anormale ale valorilor betaHCG pot indica o sarcină cu localizare extrauterină.
Analizele de sânge sunt necesare pentru a vedea dacă există o valoare în scădere a hemoglobinei. Anemia este un semn clar că pacienta are o sângerare activă intrabdominală”, mai spune medicul George Diaconu.
Sarcina extrauterină: tratamentul
Sarcina extrauterină diagnosticată se întrerupe întotdeauna, fie medicamentos, fie chirurgical. Medicul specialist identifică beneficiile și riscurile în fiecare caz în parte.
“Intervenția chirurgicală: există posibilitatea îndepărtării produsului de concepție, cu salvarea trompelor uterine (salpingotomie) sau eliminarea acestora (salpingectomie) pentru situația în care acestea sunt compromise. În cazul pacientelor care nu mai doresc o nouă sarcină, se poate opta pentru a doua.
Medicamentos: metotrexatul (MTX) este un agent chimioterapic și un imunosupresiv care se prescrie de medicul specialist în cazul unei sarcini ectopice, fără complicații, având criterii specifice acestui tip de tratament cu scopul întreruperii sarcinii”, spune medicul George Diaconu.
Sarcina extrauterină influențează fertilitatea
Sarcina extrauterină care a dus la scoaterea trompei sau a comunicării cu trompa sau ovarul poate duce la 50% șanse de reușită într-o nouă sarcină. Studiile au arătat că pacientele care au sarcină extrauterină în antecedente și tratată conservator (medicamentos sau chirurgical) au șanse între 60-70% să obțină o sarcină intrauterină.