Câtă apă trebuie să bei zilnic

.

Câtă apă bei într-o zi? Doi litri? Opt pahare? Sau cât îţi cere corpul? Află ce recomandă specialiştii în nutriţie, cât te ajută apa într-o dietă şi de ce este importantă hidratarea.
Personal, nu sunt de acord cu ideea conform căreia eşti deja deshidratat atunci când ţi-e sete. Nu cred că organismul nostru e chiar atât de „fraier”. Ştie el bine ce şi când să ceară. De altfel, niciodată n-am putut să beau sticle întregi de apă. Beau doar când îmi e sete şi niciodată nu am simţit că aş fi deshidratată.

După unele păreri comportamentul meu e greşit. Toate femeile pe care le cunosc îmi recomandă doi litri de apă pe zi, indiferent dacă îmi e sete sau nu, spunând că apa contribuie la detoxifiere, la frumuseţea pielii, la slăbit şi în general cam… la tot. În mare parte e adevărat, dar întrebarea este câtă apă ne trebuie, de fapt? Chiar e nevoie să bem dacă nu ne e sete?

Ce spun specialiştii despre consumul de apă

Părerile sunt împărţite chiar şi în rândul specialiştilor. N-am putut decât să mă bucur citind cartea Mihaelei Bilic, „Trăiesc, deci mă abţin„, când am ajuns la capitolul despre băuturi.

Dr. Mihaela Bilic spune că nu e neapărat nevoie să bei doi litri de apă pe zi, cantitatea necesară depinzând de temperatură, nivelul activităţii fizice şi nevoile organismului. „Apa trebuie băută când simţi nevoia, un aport zilnic de prea multe lichide ducând doar la eliminarea unei cantităţi mari de urină diluată”, spune medicul.

Dr. Bilic mai adaugă faptul că nu există riscul de deshidratare decât dacă suntem în deşert şi nu avem surse de apă la îndemână. Altfel, organismul cere cantitatea de apa de care are nevoie.

În schimb, Dr. Gheorghe Mencinicopschi ne recomandă să bem opt pahare de apă pe zi, primul fiind imediat după trezire. „Beţi opt pahare de apă, un pahar la fiecare două ore, chiar dacă nu vă este sete”, spune dr. Mencinicopschi, în cartea sa, „Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?„.

Dr. Mehmet Oz, faimosul nutriţionist american, e de părere că nu există un număr magic când vine vorba de cantitatea de apă necesară. Fiecare bea în funcţie de nevoile proprii şi de stilul de viaţă, lăsându-şi corpul să decidă.

Apa şi dieta

Din experienţa personală pot spune că tot ce face apa într-o dietă este să-ţi taie foamea pentru cinci – zece minute. Aşa că dacă ţi-e foarte foame şi nu ai la îndemână decât alimente bogate în calorii poţi să bei un pahar cu apă ca să nu cazi pradă ispitei şi să amâni masa până când vei avea o salată în faţă.

În rest, apa nu prea te ajută să slăbeşti. Poţi să bei câtă apă vrei, dar dacă nu ţii dietă şi nu faci sport n-ai cum să slăbeşti.

„O persoană sănătoasă nu reţine apa băută în exces şi nici nu elimină mai multe toxine din organism, substanţele excretate de rinichi fiind aceleaşi, indiferent în ce cantitate de urină sunt diluate”, spune dr. Mihaela Bilic în cartea „Trăiesc, deci mă abţin”.

Totuşi, apa rămâne importantă într-o dietă, în sensul că te ajută să te saturi cu mai puţină mâncare dacă o bei cu înghiţituri mici în timpul mesei, aşa cum recomandă dr. Bilic.

Într-un interviu acordat publicaţiei Science Daily, dr. Mara Z. Vitolins, de la o universitate americană ne îndeamnă să nu confundăm setea cu foamea – sincer, nu ştiu cum ar fi posibil, dar ea spune că mulţi fac această greşeală.
Sfatul este ca atunci când îţi e foame să bei un pahar cu apă şi să aştepţi 20-30 de minute pentru a vedea dacă senzaţia de foame dispare.

De asemenea, apa este importantă în dietă în măsura în care înlocuieşte sucurile acidulate şi băuturile alcoolice. Şi ele îţi potolesc setea, dar au mult mai multe calorii, fără să-ţi aducă vreun beneficiu. În schimb, apa are zero calorii.

Totuşi, apa e vitală

Să nu uităm că apa, indiferent că bem opt pahare sau bem cât cere organismul, este vitală. Fără mâncare putem supravieţui peste o lună, în timp ce fără apă am muri în numai câteva zile.  

Apa este principala substanţă din corpul omenesc, reprezentând cam 60% din greutatea unei persoane, informează site-ul clinicii Mayo. Fiecare organ din corp are nevoie de apă, care îndepărtează toxinele (prin urină), transportă nutrienţii către celule şi menţine mucoasele umede.

Lipsa apei duce la deshidratare, care se manifestă prin gură uscată, oboseală, ameţeală, dureri musculare, lipsa lacrimilor şi a transpiraţiei, mucoase uscate, sete extremă, urină puţină şi închisă la culoare, hipotensiune, puls rapid. Deshidratarea severă este o urgenţă medicală, dar nu li se întâmplă celor sănătoşi, care au acces la surse de apă.

Riscul de deshidratare este mare în caz de diaree şi vărsături, mai ales la copii, febră, arsuri grave. Ai nevoie de mai multă apă dacă alăptezi, dacă faci sport mult şi dacă e cald afară, deci transpiri. Desigur, trebuie să bei mai mult dacă suferi de diaree sau vărsături.

Şi alimentele conţin apă

Apă contin şi fructele, legumele, iaurturile şi, desigur, supele. Dacă nu prea ţi-e sete şi crezi că bei apă prea puţină o explicaţie ar putea fi faptul că mănânci multe fructe şi legume, supe, sau iaurt.

În setul de recomandări pentru perioada de caniculă, Ministerul Sănătăţii informa că un pahar de iaurt hidratează la fel de bine ca şi un pahar de apă. Aşa că nu mai e nevoie să bei doi litri sau opt pahare daca mănânci câte un iaurt mare în fiecare zi.

Până la urmă, că bei o cantitate fixă de apă sau că urmezi cerinţele organismului, oricum nu greşeşti – e drept că apa în exces e nocivă, dar pentru asta ar trebui să bei cantităţi foarte mari. Însă dacă, la fel ca mine, nu poţi bea apă „la comandă”, nu e nevoie să te forţezi căci nu există riscul deshidratării.

Află cele mai interesante curiozitati despre apa. Știai că apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5 grade?

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton