A slăbit peste 100 kg într-un an şi jumătate în urma micşorării stomacului

.

Marian Oprea a început o nouă viaţă după ce în numai un an şi jumătate a reuşit să slăbească peste 100 de kg, ca urmare a intervenţiei de micşorare a stomacului.
Tânărul fusese diagnosticat cu obezitate morbidă încă din adolescenţă şi a apelat de-a lungul timpului la tot felul de tratamente medicale şi naturiste şi exerciţii fizice, care nu au dat rezultate.
Astfel, la vârsta de 31 de ani, el ajunsese să cântărească 220 de kilograme şi îşi pierduse orice speranţă că va ajunge vreodată la o greutate normală.
Astăzi, când este cu 100 de kilograme mai slab, Marian spune că s-a născut a doua oară.
În 2013, la un an şi jumătate după intervenţie, Marian a continuat drumul către o viaţă normală cu ajutorul d-lui Dr. Marcel Albean, chirurg plastician la Spitalul Sf. Constantin, care a efectuat operaţiile de îndepărtare a excesului de piele rămas în zona abdominală în urma slăbirii.

Un caz special de obezitate, o operaţie de 5.000 euro

Impresionaţi de cazul lui Marian, medicii Spitalului Sf. Constantin din Braşov au decis să îl ajute, iar instituţia a suportat costurile intervenţiei – 5 000 de euro.
„Este cel mai voluminos om pe care l-am operat până acum, cu o greutate de 200 de kilograme, la 1,70 m înălţime, reprezentând un Indice de Masă Corporală de 63, normalul fiind sub 25', declară în ianuarie 2012 şeful Secţiei de Chirurgie de la Spitalul „Sf. Constantin” Braşov, dr. Bogdan Moldovan.
Medicul a mai adăugat şi că intervenţia a fost vitală pentru pacient. „În acest caz, vorbim de un pacient de 31 de ani, cu o speranţă de viaţă de 10-15 ani, dacă nu se intervenea chirurgical”, a mai explicat dr. Bogdan Moldovan.

În ce constă operaţia de micşorare a stomacului


Operaţia a constat, mai exact, în îndepărtarea a peste 80% din stomac, lăsând în circuitul digestiv un tub gastric de dimensiuni foarte reduse, cu o capacitate de 60-80 ml.
Procedura are două mecanisme de acţiune: cel restrictiv, în fapt limitarea cantităţii de alimente ce poate fi ingerată, şi cel de manipulare hormonală, prin rezecarea unei părţi semnificative a stomacului, fiind eliminat şi hormonul foamei (secreţia de grelină).
Numită şi gastrectomie longitudinală laparoscopică, metoda permite pacienţilor să aibă un regim fără restricţii calitative, ci doar cantitative, legate de dimensiunile noului stomac.
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale