7 reguli cu care mamele ar trebui să îi obișnuiască pe copii de mici. Ce spun specialiștii

.

Obiceiurile sănătoase joacă un rol crucial în menținerea sănătății pe termen lung, de aceea cei mici trebuie obișnuiți încă de la început cu ele. Potrivit specialiștilor, copiii deprind încă din primii ani de viață acele reguli care le pot asigura un parcurs bun și o viață mai sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, dar și emoțional.

Mai mult, o rutină are legătură cu alta, astfel că igiena, mișcarea, vizitele la medic sau nutriția și starea emoțională nu pot funcționa una fără cealaltă.

Specialiștii vorbesc despre deprinderile pe care cei mici ar trebui să le deprindă cu ajutorul părinților și de ce sunt acestea importante.

Prevenția medicală

Meseria de părinte nu se predă, ci se deprinde pe parcurs. De aceea, este util ca medicul de familie să vină în sprijinul părinților și să îi ghideze pe parcursul creșterii unui copil.

“Prin aceste deprinderi înțelegem alimentația echilibrată, o hidratare corespunzătoare, somn suficient, igiena personală, mișcare regulată în aer liber și socializare. Dar, nu în ultimul rând, copilul trebuie obișnuit cu vizitele regulate la medicul de familie, astfel încât să înțeleagă că specialistul este cel care îl poate sprijini să își păstreze starea de bine și sănătatea, dar și că îl poate ajuta atunci când nu se simte bine.

Copilul trebuie să știe că merge la medic nu numai în cazurile când trece printr-un episod de suferință fizică, ci și pentru vizitele periodice de evaluare generală și cele pentru administrarea de vaccinuri. De partea cealaltă, doctorul este cel care trebuie să asigure un ambient plăcut și să aibă o atitudine pe măsură, astfel încât să creeze o experiență plăcută și nu una stresantă pentru copil și părinte deopotrivă”, explică Dr. Georgiana Cosneanu, medic primar medicină de familie.

Citeşte și: Trucul mamelor cu copii activi. Cum îi scapă ușor de vânătăi, crampe musculare și cucuie

Citeşte și: Adriana Trandafir face dezvăluiri despre relația cu cei doi copii și trădarea tatălui. „Am fost mamă lipsă”

Spălatul mâinilor

Copiii trebuie obișnuiți de mici să aibă o igenă corespunzătoare.  Încă din primii ani de viață, ar fi bine să le explicăm despre bacterii și virusuri și care sunt momentele în care este indicat să ne spălăm pe mâini pentru a evita anumite boli. “Spre exemplu: înainte de a mânca, atunci când ne întoarcem de la școală sau din parc, după ce am suflat nasul în șervețel sau după ce am strănutat și după folosirea toaletei.

Copiii învață prin imitație, așa că le putem arăta cei cinci pași simpli de urmat: Udăm mâinile cu apă și aplicam săpun; întindem săpunul printre degete și în palme; frecăm palmele aproximativ 20 de secunde; ținem mâinile sub jetul de apă cu degetele ridicate; ștergem mâinile cu un prosop uscat”, ne învață Dr. Daniela Bitoleanu, medic specialist pediatru.

Citeşte și: Cum a aflat o femeie că soțul ei are o relație secretă și copii cu mama ei. „Sunt cu el de la 15 ani!”

Igiena personală

Unul dintre primele lucruri pe care copiii ar trebui să îl învețe de mici este importanța igienei personale, care ține la distanță microorganismele patogene (bacterii, virusuri, paraziți). “Igiena corpului este necesară încă din primele zile de viață, începând cu băița nou-născutului, apoi a sugarului, ca rutină zilnică de îngrijire, cu produse de spălare blânde, potrivite fiecărui tip de piele.

O atenție deosebită trebuie acordată igienei mâinilor, în special când se întorc de la joaca de afară, înainte de masă sau după ce merg la toaletă. Trebuie învățată tehnica corectă de curățare a mâinilor, cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, având grijă să se curețe bine între degete și sub unghii.

De asemenea, este bine să le repetați copiilor regula de a nu-și atinge fața, în special gura, nasul și ochii cu mâinile nespălate, pentru a preveni răspândirea germenilor. Igiena intimă trebuie menținută cu foarte mare atenție, în primul rând după folosirea toaletei, evitarea atingerii toaletelor comune fără dezinfectare prealabilă. Copilul trebuie învățat de mic să-și schimbe lenjeria intimă zilnic sau ori de câte ori este necesar”, arată Dr. Mirela Romascu, medic pediatru.

Citeşte și: Cristina Ciobănașu, întâlnire emoționantă cu mama biologică: „M-am bucurat enorm că ne-a vizitat și tata”

Mâncatul sănătos

Părinții sunt primii care influențează comportamentul alimentar al copiilor. “Modul în care ei se raportează la mâncare contribuie la relația copiilor cu aceasta. Copilul urmează un tipar văzut și experimentat în familie și, coroborat cu alți factori precum sedentarismul, lipsa de opțiuni, programul încărcat și chiar banii de buzunar pentru a-și putea cumpăra ce dorește în pauză (în cazul copiilor mai mari) duce la acumularea kilograme în exces.

Ar trebui ca părinții să fie cei care se asigură ca mesele sunt luate împreună, că meniul zilnic cuprinde trei mese principale și una sau două gustări sănătoase. Dacă este înnebunit după pizza sau burger și e un obicei ca el să le consume, nu ar trebui încercat să le eliminam total, ci să încercăm să îl obișnuim să mănânce burger-ul fără pâine sau cartofi și să aibă și o mică salată lângă sau să aleagă o pizza cu cât mai puține ingrediente”, recomandă Alexandra Alexandru, nutriționist.

Protejarea ochilor

Dacă vorbim de obiceiurile sănătoase care protejează vederea, ne referim în primul rând la timpul petrecut în fața ecranelor. “OMS nu le recomandă copiilor între 0 și 2 ani o expunere la ecranele device-urilor. Între 2-5 ani, maximum o oră pe zi, iar de la 5 pana la 18 ani o expunere de 2 ore pe zi. În situația în care petrec mai mult timp în fața acestor dispozitive, atenția le este diminuată, se pot izola, creeându-și o lume proprie. De asemenea, poate apărea oboseala vizuală și, uneori, se poate dezvolta un viciu de refracție, cum ar fi miopia.

În plus, pentru că a început vacanța de vară, trebuie menționat că ochelarii de soare nu sunt un moft nici la copii. Ochii lor sunt mai afectați de expunerea la UV din cauza unor particularități anatomice: iris mai deschis la culoare, pupila mai mare decât la adult și timp mai mult petrecut în aer liber.

De aceea, protecția ochilor față de radiațiile UV trebuie începută de la vârste mici. Se recomandă acoperirea capului cu pălării sau șepci, dar și folosirea ochelarilor de soare”, explică Dr. Oana Budileanu, medic oftalmolog.

Obișnuința de a face mișcare

Ca și adulții, și copiii au nevoie de mișcare. “Copiii sunt în general activi încă din primii ani de viață, însă ei învață de la noi, din tot ce facem și spunem. Dacă îi încurajăm să alerge, vor alerga, dacă le spunem să aibă încredere în ei, vor avea, dar și dacă le spunem să stea lângă noi, chiar dacă la vârstele mici nu ascultă, în timp vor face acest lucru și se vor mișca tot mai puțin. Ar trebui să avem încredere în ei în ceea ce privește efortul pe care îl depun, mai ales că față de noi, adulții, care vrem să ne depășim recordurile, copiii știu să se oprească dacă au obosit.

Ei se manifestă de fiecare dată atunci când un efort îi depășește, chiar dacă sunt părinți care afirmă ca au copii leneși, că nu vor să facă mișcare, deși aceștia au atins pragul lor de toleranță fizică sau, din contră, părinți care le spun să facă pauză că obosesc, deși copiii susțin efortul fără nicio dificultate. Oboseala care apare în urma efortului fizic este normală, iar prin pauze și odihnă copilul se reface foarte repede.

Cu cât face mai mult sport, cu atât oboseala apare mai târziu și astfel se îmbunătățește și performanța intelectuală, pentru că sângele circulă și irigă creierul, iar  copilul poate susține mai mult timp și activitățile școlare”, declară Alice Munteanu, kinetoterapeut.

Bucuria de a petrece timp de calitate

Un obicei pe cât de simplu, pe atât de sănătos și cu implicații pe tot parcursul vieții este petrecerea timpului cu familia, care are un impact profund asupra dezvoltării copilului. “Acesta îi oferă o bază solidă pentru dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă, contribuind la formarea unor relații sănătoase și la construirea unei identități puternice. Astfel, timpul de calitate petrecut cu familia ajută la construirea și întărirea legăturilor emoționale între membrii familiei și, totodată, reprezintă o oportunitate excelentă pentru copii să-și dezvolte abilitățile sociale și relaționale.

Ei învață să comunice, să colaboreze și să-și împartă resursele cu ceilalți membri ai familiei, dar asimilează și valorile, tradițiile, normele sociale și abilitățile practice. Petrecerea timpului cu familia îi ajută să se simtă acceptați și apreciați așa cum sunt, ceea ce contribuie la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Prin interacțiunea cu familia, copiii primesc încurajare, sprijin emoțional și validare a eforturilor lor, ceea ce le oferă încredere în abilitățile lor și în explorarea lumii înconjurătoare”, explică Steliana Lefter, psiholog.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton