6 trucuri pentru a-ți stăpâni pofta de dulce

.

Știm cu toții că zahărul nu este doar inamicul unei siluete de invidiat, ci și al sănătății noastre. Iată 6 trucuri pentru a îți stăpâni pofta de dulce.

Pe măsură ce obosesc, mulți oameni simt o poftă exagerată de dulce, greu de controlat. Asta se întâmplă mai ales după-amiază. Australianca Jessica Sepel, specialist în nutriție, a dezvăluit pentru DailyMail la ce trucuri puteți apela pentru a stăpâni pofta de dulce.

Oțet de cidru de mere

1 sau 2 lingurițe de oțet de cidru de mere în apa pe care o beți pe parcursul zilei, vă va înhiba apetitul alimentar, inclusiv pofta de dulce. Acesta conține acid acetic, care reglează nivelul zahărului din sânge.

Oțetul de cidru de mere este folosit din cele mai vechi timpuri ca un remediu tradițional pentru diverse afecțiuni. Studiile indică faptul că are importante efecte terapeutice, printre care și tratarea cancerului.

3 mese pe zi

Un plan alimentar alcătuit din 3 mese pe zi și două gustări sănătoase între mese vă va ajuta să țineți sub control senzația de foame și implicit pofta de dulce.

Dacă spre după-amiază, atunci când nivelul energiei scade, simțiți totuși nevoia de zahăr, asigurați-vă că aveți la îndemână alternative sănătoase, cum ar fi un iaurt cu nuci, migdale sau alte fructe cu coajă lemnoasă sau un baton cu cereale.

Suc de lămâie

Pe lângă conținutul ridicat de nutrienți, lămâile vă ajută să înfrânați și pofta de dulce. Pentru că aciditatea lor previne fluctuațiile zahărului în sânge și taie pofta de dulce, puteți adăuga suc de lămâie în diverse preparate, cum ar fi salatele.

Magneziu

Magneziu este și el foarte eficient în stăpânirea poftei de dulce. Conform studiilor, acesta joacă un rol important în reglarea sensibilității la insulină. Deși indicat ar fi să obțineți substanțele nutritive prin intermediul alimentelor, suplimentele ajută și ele. Totuși, fiți atenți la cantitatea de magneziu, pentru că excesul vă poate cauza probleme. Jessica Sepel recomandă un comprimat înainte de culcare.

Alimente cu un conținut ridicat de magneziu sunt: legumele cu frunze verzi, nucile, semințele, peștele gras, boabe de soia, banane, avocado, ierburi aromatice.

Proteine și grăsimi sănătoase

Proteinele și grăsimile sănătoase sunt necesare pentru o bună funcționare a organismului. Acești macronutrienții (proteine, carbohidrați și grăsimi) îți mențin nivelul zahărului din sânge stabil și astfel reduc pofta de dulce.

Pentru proteine Jessica Sepel recomandă carnea roșie de bună calitate, carnea de pui organic și pește, iar pentru grăsimi bune, avocado, ulei de nucă de cocos, ulei de măsline, nuci, semințe și somon.

De asemenea, nu ar trebui să vă lipsească de la masă legumele și fructele cu coajă lemnoasă, cum ar fi quinoa, orez brun, mei, dovleac dulce, cartofi dulci.

Gestionarea stresului

Deseori, pofta de dulce se datorează unui nivel crescut de stres și nevoilor noastre emoționale. Plimbările în aer liber, cititul, practicarea de mindfulness și odihna vă vor ajuta să combateți stresul.

Sursă foto: shutterstock.com

Ultima modificare noiembrie 22, 2021 4:49 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale