Învaţă să nu repeţi aceste 5 greşeli care îţi agravează răceala şi gripa şi pe care toată lumea le face la un moment dat. Te prefaci că nu eşti răcităSă ignori o răceală sau gripă este una dintre cele mai grave greşeli, care îţi agravează simptomele şi prelungeşte durata bolii.Nu contează câtă treabă ai la serviciu, ce facturi trebuie să plăteşti, sau cui ai promis că vă vedeţi săptămâna asta. Dacă ai răcit, organismul are nevoie de condiţii speciale şi, după caz, medicamente şi odihnă, astfel că ignorarea problemei o face mai mare şi mai complicată.Împrăştii microbi peste totDurata de incubaţie a unei viroze este de două trei zile de la expunere, până la o săptămână. De aceea este foarte important să fii atentă la simptome, mai ales dacă ai circulat mult cu mijloace de transport sau lucrezi într-un colectiv mare în perioada răspândirii răcelii şi gripei (toamna, primăvara). Dacă dai răceala tuturor de la birou, nici nu o să apuci să te vindeci, că o vei lua din nou şi sistemul tău imunitar va claca dacă te loveşte din nou înaitne să te refaci complet.Iei antibiotice când faci gripăDacă răceala are origini bacteriene este posibil să ai nevoie de antibiotice pentru a o trata. dar, pe de altă parte, o gripă (infecţie cu virus, nu bacterie) nu va reacţiona la antibiotice deloc. În plus, antibioticele pot crea bacterii rezistente, iar data viitoare când chiar ai o infecţie, acestea nu vor mai funcţiona. Dacă nu ştii dacă te-ai îmbolnăvit de gripă sau răceală bacteriană, ia medicamente generice obişnuite, cum ar fi aspirină şi paracetamol şi mergi la medic pentru analize. Neglijezi hidratareaLeacurile băbeşti cu ceai şi supă nu au ajuns celebre degeaba. Poate că nu ai chef să mănânci supă de pui când te simţi rău, sau poate că urăşti ceaiul şi bei cafea dimineaţa când eşti sănătoasă, dar boala te poate deshidrata rău.În plus, nasul şi bronhiile tale au nevoie de hidratare pentru a produce mucus, care împinge afară din corp bacteriile şi microbii cei răi.Ignori obosealaCând te-ai îmbolnăvit, cea mai mare greşeală este să ignori oboseala care te răpune, să bei cafele şi să termini treaba, eventual fumând şi consumând cafea sau energizante.Organismul este obosit pentru că luptă cu infecţia şi orice oboseală în plus trebuie evitată, orice substanţă toxică înlăturată şi orice moment folosit pentru odihnă.Sursa foto femeie răcită: Shutterstock