Celulita nu cruță nicio femeie și este foarte dificil de eliminat. Deși nu a fost încă descoperită o formulă care poate face ca aceasta să dispară în mod miraculos, există câteva măsuri pe care le putem lua pentru a preveni apariția ei.
În general, este important să ataci celulita pe mai multe fronturi. Pentru a preveni și trata, este necesar să acționezi asupra factorilor care determină apariția pielii cu aspect de coajă de portocală, adică asupra depozitelor de grăsime și a circulației slabe care determină stagnarea lichidelor. Prin urmare, este importantă acțiunea mai multor aliați, de la dietă la sport, de la tratamente de înfrumusețare la remedii și terapii naturale.
În plus, nu este nevoie să te grăbești: cele mai bune rezultate sunt obținute cu răbdare și dedicare.
Mizează pe terapii care țin celulita la distanță!
Fie că încerci să atenuezi aspectul inestetic al celulitei sau pur și simplu vrei un corp mai ferm și mai suplu, apelează cu încredere la tratamentele de remodelare corporală. Vei remarca imediat rezultatele!
„De la nămol și masaj la scrub-uri și ritualuri de înfrumusețare, tratamentele sunt concepute pentru fiecare nevoie. Adaugă în ritualul tău de înfrumusețare câteva ședințe de masaj, de drenaj limfatic și împachetări anticelulitice și vei observa cum forma corpului tău se va modifica în bine. Fii, însă, cu băgare de seamă! Terapiile de remodelare nu trebuie să înlocuiască o dietă echilibrată și un stil de viață activ”, susține Dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, medic balneolog.
Există un tratament anticelulitic cu adevărat eficient
Circulația limfatică joacă un rol foarte important în perspectiva funcționării corecte a organismului nostru, deoarece permite colectarea și eliminarea toxinelor și a tot ceea ce putem defini materialul rezidual pe care organismul, în „munca” sa celulară zilnică, îl produce. Apariția celulitei este cu siguranță una dintre primele cauze ale circulației limfatice neregulate și apare tocmai în urma unei acumulări excesive de toxine și lichide în spațiile interstițiale.
În acest sens, de mare ajutor sunt masajul limfatic și cel anticelulitic, care vor avea ca rezultat modificarea aspectului pielii. În plus, terapiile de remodelare ajută și la îndepărtarea grăsimii din zonele afectate și lasă pielea mai tonifiată și mai fină.
„Sistemul limfatic joacă un rol crucial în drenajul toxinelor și al bacteriilor. Este un prim pas important în orice program anticelulitic și detoxifiant. Masajul limfatic este o metodă de terapie care permite activarea progresivă a circulației limfatice în toate regiunile cheie ale corpului.
Sedentarismul și consumul alimentelor procesate determină încetinirea circulației limfatice în întregul corp. Consecințele? Oboseala cronică psihică (scăderea memoriei, a concentrării, insomnia) și cea fizică (dureri musculare, scăderea imunității, creșterea în greutate și apariția celulitei). Practic se închid mai multe cercuri vicioase, având la bază intoxicarea tot mai profundă a țesuturilor”, explică specialistul de la Ensana Health Sovata.
În ce constă și cum te poate ajuta drenajul limfatic pentru a reveni la o formă fizică de invidiat
Acesta ajută la accelerarea îndepărtării deșeurilor și toxinelor dintr-un sistem limfatic lent. Acest masaj folosește o presiune foarte ușoară și pompări moi, pentru a stimula nodulii limfatici. Masajul începe la nivelul gâtului și continuă ușor asupra corpului către zonele dorite.
Plimbările prin pădure, un element cheie în lupta cu celulita
În prezent, există multe studii științifice care relevă că plimbările prin pădure au efecte pozitive asupra psihicului și corpului oamenilor. Plimbarea poate fi un adevărat medicament, pentru că poate combate stresul, anxietatea, depresia, dar și patologiile fizice.
Cum te ajută împachetările (parțiale) cu nămol!
Acestea ajută la absorbția mineralelor în organism. „Nămolul conține numeroase minerale, vitamine, substanțe coloidale și biostimuline. Acestea sunt bune atât pentru piele, cât și pentru organism. În plus, nămolul extras din Lacul Ursu are și proprietăți termale. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, atunci când este aplicat, acesta îmbunătățește absorbția mineralelor în piele. De asemenea, procedura intensifică activitatea antiinflamatorie din organism”, adaugă medicul balneolog.
Unde mai pui că, nămolul are efect de gomaj și detoxifiere prin cristalele de sare/minerale din structura sa. Odată aplicat pe piele, nămolul induce efectul de sudație (pielea transpiră) la temperatura de aplicare de 42 de grade Celsius. „Nămolul aplicat în strat subțire are efect emolient, de hidratare și regenerare (inclusiv antirid) la nivelul pielii. Acesta exfoliază și detoxifică, astfel pielea devine catifelată, luminoasă și întinerită,” precizează specialistul.