Internetul oferă o mulţime de explicaţii şi tratamente pentru cancer. La o simplă căutare pe Google, găseşti milioane de pagini care îţi spun simptomele şi tratamentul acestei cumplite boli. Specialiştii avertizează, însă, că cele mai multe informaţii sunt false şi chiar periculoase. Află ce spun cercetătorii despre cele mai întâlnite mituri despre cancer. Cancerul este o boală a omului modern.Cancerul este o problemă mult mai dezbătută acum, decât înainte, dar asta nu înseamnă că este o boală actuală, ci este la fel de veche ca omenirea. Afecţiunea a fost descrisă de fizicienii greci şi egipteni, iar cercetătorii au descoperit semne de cancer în scheletul unei persoane care a murit acum 3.000 de ani. Este adevărat că numărul cazurilor de cancer este în creştere, însă cel mai important factor de risc îl reprezintă vârsta. Oamenii trăiesc, acum, suficient de mult încât să dezvolte această afecţiune, datorită succesului înregistrat în combaterea infecţiilor şi a altor boli care au ucis milioane de oameni de-a lungul timpului. Oamenii de ştiinţă susţin că alterarea ADN-ului, pe măsură ce îmbătrânim, este perfect normală, iar aceste modificări pot duce la apariţia cancerului. Stilul de viaţă, alimentaţia şi alte lucruri, precum poluarea, influenţează riscul apariţiei cancerului, dar nu putem spune că este o boală a omului modern. Există numeroase cauze naturale care provoacă boala. De exemplu, unul din şase cazuri de cancer este provocat de viruşi şi bacterii.
Există superalimente care previn cancerul
Afinele, sfecla roşie, broccoli, usturoiul, ceaiul verde, lista cu super-alimente este extrem de lungă. În ciuda miilor de site-uri care susţin altceva, nu există alimente minune. Termenul are scopul de a vinde produsele respective, iar cercetătorii susţin că nu există nicio dovadă ştiinţifică în acest sens. Nu înseamnă, însă, că nu trebuie să fii atentă la ce mănânci. Anumite alimente sunt mult mai sănătoase decât altele, iar afinele sau ceaiul verde trebuie incluse într-o dietă sănătoasă. Este indicat să consumi cât mai multe legume şi fructe, dar contează mai puţin pe care le alegi. Corpul nostru este la fel de complex ca această boală şi este exagerat să crezi că o anumită vegetală va influenţa dacă te vei îmbolnăvi sau nu. Zeci de ani de cercetare se rezump la un singur lucru: cea mai bună metodă de a reduce riscul apariţiei cancerului este să duci o viaţă sănătoasă şi echilibrată pe termen lung: renunţă la fumat, fă mişcare, menţine o greutate sănătoasă şi redu consumul de alcoo.
Alimentele acide provoacă cancer
Unul dintre miturile care nu vor să dispară, în ciuda dovezilor ştiiţifice care dovedesc contrariul, este că anumite alimente acide îţi fac sângele „prea acid” şi cresc riscul apariţiei cancerului. Soluţia dată de cei care susţin această teorie este să creşti consumul de alimente alcaline sănătoase, precum vegetale verzi şi fructe, inclusiv lămâi. Într-adevăr, celulele canceroase nu pot trăi într-un mediu alcalin, dar nicio altă celulă din organismul tău nu poate. Sângele este uşor alcalin, datorită rinichilor, care menţin în limite normale acest nivel, iar alimentele nu au nicio influenţă. Este recomandat să consumi vegetale verzi, dar nu au niciun efect asupra acidităţii sau concentraţiei alcaline din organism. Există o afecţiune numită acidoză, caracterizată prin faptul că rinichii şi plămânii nu pot menţine în limite normale PH-ul corpului tău, şi cauzată de boli grave sau otrăvire. Este periculoasă şi trebuie intervenit urgent, dar această situaţie nu apare din cauza unei alimentaţii bogate în acid. Mediul din jurul celulelor canceroase poate deveni acid, din cauza modalităţilor diferite prin care tumorile creează energie şi folosesc oxigenul, comparativ cu ţesutul sănătos. Nu există, însă, nicio dovadă că alimentele pe care le consumi pot afecta nivelul PH-ului din organism sau că au o contribuţie la apariţia cancerului.
Cancerul se hrăneşte cu dulciuri
Zahărul se referă la mai multe molecule, inclusiv zaharuri simple, care se găsesc în plante, glucoză şi fructoză. Cristalele albe din bolul din bucătărie se numesc sucroză şi sunt un amestec de glucoză şi fructoză. Toate zaharurilor conţin carbohidraţi, molecule de carbon, hidrogen şi oxigen. Carbohidraţii – indiferent că provin de la prăjituri sau morcovi – se dizolvă în sistemul digestiv şi eliberează glucoză şi fructoză, care sunt absorbite de sistemul circulator, pentru a produce energie. Toate celulele, canceroase sau nu, îşi iau energia din glucoză. Pentru că celulele canceroase cresc, de obicei, multa mai repede decât cele sănătoase, există o cerere mai mare pentru hrană. Cercetătorii studiază diferenţa dintre felul în care folosesc energia celulele canceroase şi cele sănătoase, pentru a găsi cel mai bun tratament. Nu înseamnă, însă, că prăjiturile sau alte dulciuri hrănesc cancerul diferit faţă de cum o fac carbohidraţii proveniţi de la alte alimente. Corpul nostru nu alege ce substanţe primesc celulele.
Cancerul este o ciupercă, iar bicarbonatul de sodiu este leacul
Această teorie este susţinută de observaţia potrivit căreia „cancerul este întotdeauna alb”. Pe lângă faptul că boala nu este provocată de o ciupercă, tumorile nu sunt întotdeauna albe. Adepţii acestei teorii susţin că boala este cauzată de infecţia cu candida, iar tumorile apar în urma încercărilor corpului de a se proteja de infecţie. Nu există, însă, nicio dovadă în acest sens. În plus, sunt foarte mulţi oameni sănătoşi, care au candida. În mod normal, sistemul nostrul imunitar controlează această ciupercă ce trăieşte în organismul uman, dar infecţiile pot crea probleme serioase mai ales în cazul celor cu o imunitate scăzută, precum cei cu HIV. Soluţia pentru a scăpa de candida este, în opinia celor care susţin această idee, să injectezi tumoarea cu bicarbonat de sodiu. Pe lângă faptul că acesta nu este un tratament nici măcar pentru candida, există dovezi potrivit cărora prea mult bicarbonat de sodiu poate provoca chiar şi moartea. Există anumite studii care sugerează faptul că bicarbonatul de sodiu poate afecta cancerul la şoareci, prin neutralizarea acidităţii din jurul celulelor bolnave, dar nu există, încă, dovezi clare că această substanţă tratează cancerul.