Găteşti româneşte de Paşte şi câştigi!

.

În Săptămâna Mare îţi propunem reţete tradiţionale româneşti. Pentru a câştiga premiul zilnic, intră în comunitatea Unica.ro şi spune-ne trucurile tale culinare pentru masa de Paşte.
Astăzi gătim ciorbă de miel.

Citeşte reţeta, apoi intră în comunitatea Unica.ro şi spune-ne care sunt secretele unei ciorbe reuşite, iar cea mai interesantă reţetă va fi premiată!

Ciorbă de miel

Preparare 50 minute
Fierbere 60 minute
Ingrediente pentru 6 porţii

un kg carne de miel
1-2 legături ceapă
2-3 morcovi
o ceşcuţă orez
500 ml de borş
leuştean din belşug
sare
piper
300 ml smântână
4 gălbenuşuri

Se porţionează carnea în bucăţi mai mici, se curăţă de pieliţe, se pune la fiert în apă cu sare şi se ia spuma.

Separat, se curăţă ceapa şi morcovii, se spală, se taie mărunt şi când zeama s-a limpezit, se pun să fiarbă. După ce a fiert carnea, se adaugă orezul bine spălat şi se mai lasă să fiarbă la foc mic.

Borşul se pune separat să clocotească şi când ciorba este gata, se pune borşul strecurat. Se lasă să mai fiarbă câteva minute acoperită.

Între timp, se pun gălbenuşurile într-un bol, se freacă cu un praf de sare şi se adaugă smântâna. Ciorba se ia de pe foc şi se toarnă oul bătut împreună cu smântâna. Se serveşte ornată cu leuştean proaspăt şi cu frunze de salată.

Care sunt secretele tale culinare de Paşte?
Citeşte si alte reţete în Libertatea pentru femei!

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale