Ne dorim produse de îngrijire cât mai naturale, care să fie delicate cu pielea, dar eficiente. Atunci ce-ar fi să le facem chiar noi, acasă?
Iată, mai jos, o reţetă simplă de demachiant natural, făcut din doar trei ingrediente accesibile. Trebuie să ştii despre acest demachiant că poate fi păstrat la rece, în frigider, chiar şi până la cinci zile, fără a-şi schimba proprietăţile. Aşadar, îl poţi prepara în week-end şi îl poţi folosi pe parcursul întregii săptămâni. Prepararea sa nu îţi va lua mai mult de 10 minute. Noi credem că merită să-l încerci, cel puţin o dată!
Care sunt ingredientele de care ai nevoie
Pentru prepararea demachiantului vei avea nevoie de 100 ml de lapte, o lingură de ulei de cocos şi 2-3 linguriţe de gel de aloe vera. De asemenea, pentru a păstra demachiantul la rece, cel mai indicat ar fi să ai la îndemână şi un recipient din sticlă, pentru că astfel produsul final se va păstra mai bine.
Tot ce trebuie să faci e să amesteci cu grijă ingredientele, iar apoi poţi folosi demachiantul la fel ca orice alt demachiant din comerţ.
De ce este eficient acest demachiant
Laptele poate face minuni pentru piele – acidul lactic pe care îl conţine calmează iritaţiile şi hidratează pielea. La fel şi uleiul de cocos, care curăţă delicat pielea, indiferent de tipul acesteia. Aşadar, nu te speria să îl foloseşti, chiar dacă ai tenul gras. Uleiul de cocos este unul dintre cele mai bune uleiuri pe care le poţi folosi pe piele. Cât despre gelul de aloe vera, ştii deja că are efect tonic, stimulează regenerarea şi previne îmbătrânirea pielii.
Un truc foarte eficient de beauty, legat de demachiantele naturale în general, de care poţi ţine cont, este să înmoi în borcănelul în care pui acest amestec la frigider şi câteva dischete demachiante din bumbac. Le poţi lăsa acolo şi astfel, de fiecare dată când te vei demachia, vei avea o dischetă demachiantă, deja îmbibată cu demachiant rece, numai bună pentru a-ţi curăţa faţa. Foto: femeie care se demachiaza, Shutterstock