În august 2009 un alt caz de virginitate vândută ne cutremură de această dată. Maria G. şi Svetlana K., două femei de origine rusă, oferă spre vânzare virginitatea fiicelor lor în vârstă de 16 şi, respectiv, 13 ani. Prima cade la învoială pentru suma de 6000 de dolari, iar a doua se alege cu dublul sumei. Niciuna dintre minore nu a ştiut care sunt termenii înţelegerii şi au mers pe mâna mamelor care le-au minţiţ că se întâlnesc cu un fotograf. Cea în vârstă de 13 ani nici măcar nu ştia de unde vin copiii… Mamele au avut o singură cerere, ca bărbaţii să poarte prezervativ.
Cum îşi justifică ele faptele? Maria spune că avea nevoie de bani pentru a acoperi datoriile, urmând ca banii rămaşi să îi pună deoparte, ca zestre pentru fata ei. Svetlana, în schimb, consideră că este în regulă ca fata ei să se sacrifice pentru a scoate întreaga familie din sărăcie.
Poliţia investighează cazul, iar mamele riscă 10 ani de închisoare.
6. O tânără din Noua Zeelandă, încântată de preţul virginităţii ei
Nici anul 2010 nu este lipsit de cazuri de virginitate vândută. În februarie o tânără care se intitulează „Unigirl” primeşte 45.000 de dolari pentru virginitatea ei, o sumă nesperat de mare, după cum declară aceasta. Ea ţine să le mulţumească celor 30.000 de oameni care i-au vizualizat oferta şi celor 1200 care au şi licitat.
7. O unguroaică primeşte 200.000 de lire sterline pentru virginitatea ei
În ciuda crizei economice, cel mai recent caz o are în vizor pe o tânără unguroaică, în vârstă de 18 ani, care şi-a vândut virginitatea cu 200.000 de lire sterline unui britanic. Sub pseudonimul „Miss Spring”, tânără mărturiseşte că vrea să îşi scape familia de datorii, chiar dacă rudele ei nu sunt de acord cu soluţia ei.
Ea mai declară că bărbatul britanic s-a oferit să o ia în căsătorie şi să aibă grijă de ea şi de familia ei. Unguroaica precizează că nu este pregătită pentru un asemenea pas, dar nu exclude ideea.
Află cât de mult îşi mai doresc bărbaţii femei virgine, după cum informează psihologii.