Gemenii sunt un semn zodiacal caracterizat de dualitate, ingeniozitate şi relaţionare. Sunt duali, în sensul că una spun şi alta fac. Mânuiesc vorbele ori cu fler, ori cu o inconştienţă teribilă, astfel că vorbele îi bagă în belele, dar îi şi scot din ele. Inteligent, are multe idei inspirate şi ştie cum să negocieze pentru a le vinde celorlalţi.
Gemenii sunt un semn zodiacal cu o mare putere de adaptare la nou şi o poftă nestăvilită de relaţionare, astfel că ei au cei mai mulţi prieteni şi cunoscuţi în diverse domenii profesionale. Nu suportă să stagneze pe niciun plan, fiind într-o continuă evoluţie, mai ales intelectuală.
Se spune că Gemenii sunt vicleni şi răutăcioşi, dar asta se întâmplă doar atunci când sunt provocaţi. Cei care nu i-au călcat pe coadă pot beneficia chiar de ajutorul lor necondiţionat, căci ei obişnuiesc să facă fapte bune, dar într-un mod tacit, nu publicitar.
Nu posedă însă o libertate în gândire aşa de mare precum s-ar crede. Uneori se agaţă de o idee şi cu greu îi convingi contrariul, moment în care par chiar rigizi în gândire şi teriblişti. Totodată, în ciuda inteligenţei native, nu o sa vezi mulţi Gemeni că se aventurează pe căi filozofice, de exemplu.
Racul este un semn zodiacal ce are ca trăsătură de bază sensibilitatea, trăsătură adesea greşit interpretată în descrierea personalităţii Racului. Adesea se spune că Racul este emotiv şi vulnerabil, lucru total eronat.
Racul posedă o forţă interioară deosebită, are un instinct de a-i proteja pe cei din jurul lui, astfel că ceilalţi se simt mai buni şi mai iubiţi în preajma lui. Racul este un prieten de nădejde care ştie cum să îţi asculte problemele şi cum să intervină, simţind că ţi-a luat durerea cu mâna.
O slăbiciune a Racului este însă aceea că nu se simte în apele lui decât atunci când îi este de folos cuiva. Tocmai de aceea, în relaţiile informale poate cerşi atenţie, în încercarea de a-şi dobândi liniştea interioară. Racul are nevoie de stabilitate emoţională, iar fără ea are schimbări bruşte de dispoziţie.
Totuşi, în plan profesional Racul nu este un jucător fragil, dimpotrivă! Sensibilitatea lui vine la set cu o intuiţie desăvârşită, armă pe care nu-i este frică să o folosească pentru a avansa în carieră. Au şi un spirit de observaţie dezvoltat, sunt empatici aşa că sunt excelenţi oameni de afaceri, nicidecum emoţionali şi uşor de înlăturat.