Bărbaţii de mai jos promit să îţi facă speranţe deşarte şi, într-un final, să îţi frângă inima. Ei ştiu cum să te facă să crezi că nu meriţi mai mult şi că este important să... ... depui orice efort pentru bine "relaţiei". La final, constaţi însă că ai bifat încă un eşec sentimental şi că altcineva a ştiut cum să profite de tine.Nu lăsa ca experienţele negative să îţi înrăutăţească părerea ta despre bărbaţii. Pur şi simplu evită-i pe cei care nu îşi văd decât propriul interes.Iată 10 tipuri de bărbaţi care îţi vor da numai bătăi de cap şi pe care e cazul să îi eviţi!1. Bărbatul care aleargă după doi iepuri"Sunt pe punctul de a ieşi dintr-o relaţie", îţi spune el. Oricât de mult l-ai plăcea, gândeşte-te la următoarele două variante: îţi vinde gogoşi şi umblă de fapt cu amândouă sau chiar se desparte de ea, dar nu reuşeşte să o uite în cele 5 minute de după despărţire. Dacă vrei să funcţioneze relaţia cu un astfel de bărbat, roagă-l să te sune la o lună după despărţire, cu menţiunea să fii sigură că ea s-a petrecut. În cazul în care începi o idilă cu el, deşi el este încă oficial cu altă femeie, e posibil din start să nu te respecte aşa cum meriţi. 2. Bărbatul care se tot scuzăRelaţia cu acest bărbat este ca-n telenovele! Situaţii imprevibile, dar şi improbabile se tot interpun între voi. Amână întâlniri din diverse motive, în weekend-uri se ivesc ieşiri din oraş, iar seara rămâne fără baterie, motiv pentru care nu poţi da de el. Atunci când sunt atât de multe scuze pe metru pătrat, slabe sunt şansele ca el să fie atât de "bătut de soartă". Mai degrabă se joacă cu timpul tău, iar tu îl laşi... 3. Bărbatul care îţi transmite mesaje contradictoriiIeşiţi în oraş şi vă distraţi de minune, vorbiţi cu orele la telefon şi dintr-odată dispare. Nu mai dă niciun semn şi nu îţi răspunde la încercările tale de a lua legătura cu el. După ce închei căutările, el reapare ca din neant, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Tu intri din nou în joc, dar sfârşeşti iarăşi lăsată cu ochii în soare. Din păcate, ori ai dat peste bărbatul căruia îi este teamă de relaţii serioase, ori peste cel care nu ştie pe cine să aleagă: pe tine sau… pe cealaltă?4. Bărbatul care vede mereu partea goală a paharuluiPoate că la început ţi se pare un bărbat cu gânduri profunde, care a trecut prin multe. După un timp constaţi însă că e doar un tip care preferă să se victimizeze, decât să ia iniţiativa. Ştii de pe-acum că o să stai acasă în fiecare sâmbătă seară, tu o sa fii mereu de vină când vă certaţi, iar el o să fie prea descurajat ca să depună vreun efort în relaţia voastră… Nu merită! 5. Bărbatul care îţi dă indicaţiiUna e să îţi dea un sfat legat de cum să ceri o promovare şefului, dar alta este să îţi sugereze cu cine să fii prietenă şi cu cine nu, sau cum să te îmbraci când te scoate el în oraş (asta dacă nu cumva este o întâlnire surpriză). Imaginează-ţi cum te vei simţi să îţi petreci toată viaţa alături de un bărbat care te cicăleşte şi te controlează în aşa manieră. Nu are sens să speri că se va schimba, dacă de la bun început nu te acceptă aşa cum eşti tu.Iată alte 5 tipuri de bărbaţi de evitat pe următoarea pagină!6. Bărbatul care detestă dovezile de afecţiune în publicIntimitatea în cuplu se clădeşte şi prin modul în care vă purtaţi unul cu celălalt în public. Are nişte răni emoţionale adânci, dacă nu suportă să îl ţii de mână la cinema sau se dă pe spate când vrei să îl săruţi la ieşirea din restaurant. Aş vrea să îţi zic că are pe altcineva şi nu vrea să fie surprins pe picior greşit la braţul tău, dar, cel mai probabil, problema este alimentată de mai multe eşecuri sentimentale. Nu are sens să te legi la cap cu un bărbat care are asemenea probleme de intimitate. Meriţi pe cineva care să îţi ofere prezumţia de nevinovăţie şi, de ce nu, care să aibă încredere în tine.7. Bărbatul care se comportă ca în liceuŞtii tu, genul de bărbat care n-ar spune "nu" unei beri în parc sau care încă stă cu părinţii şi nu are tragerea de inimă să-şi caute un loc de muncă decent. Nu e rău, dacă este genul de bărbat ce gustă viaţa, dar asigură-te că îşi permite distracţiile respective şi îşi asumă responsabilitatea mai apoi pentru ceea ce face.8. Bărbatul fără maniere în pat (şi în afara lui)Remarci că este egoist şi în pat şi în afara lui? Ai rămâne surprinsă să afli că bărbaţii tind să fie mai darnici în pat, acolo unde trebuie să îşi demonstreze calităţile. Dacă nici măcar în timpul sexului nu încearcă să te impresioneze, iar în restul relaţiei nu primeşti nicio dovadă de consideraţie din partea lui, fugi! Nu are sens să speri că îl vei transforma tu într-un bărbat atent şi grijuliu. Semnalul de alarmă este cu atât mai roşu, cu cât ai remarcat că are şi o mamă care îl răsfaţă şi din cuvântul căreia nu iese.9. Bărbatul care vorbeşte doar despre elBărbatul care vorbeşte numai despre el, fără să îl intereseze să te cunoască mai bine, are de demonstrat ceva… Ştie că are nişte minusuri şi încearcă să le camufleze, vorbindu-ţi câte-n lună şi-n stele, punând accent pe calităţile lui. Un bărbat atât de lăudăros, căruia nu-i prea pasă cine eşti tu şi ce cauţi în viaţa lui, tinde să te facă să spui într-un final: "Ştiam eu că e prea frumos ca să fie adevărat!"10. Bărbatul care te pipăie de la prima întâlnireOrice pipăieli şi gesturi care ţi se par prea erotice pentru momentul respectiv denotă un singur lucru: bărbatul respectiv este prea obsedat de sex pentru a se obosi să… te respecte!Foto: Shutterstock