„Nu conteaza cine are dreptate, conteaza cine iubeste!” mi-a zis sora mea mai mare. Eu tocmai ii relatam infierbantata ultima cearta dintre mine si iubitul meu.
Cuum? Tu cu cine tii?! Nu intelegi ca EU AM DREPTATE SI EL NU? imi venea sa-i spun. Dar… inainte sa deschid gura, am inteles. Pespectiva din care vede ea lucrurile e superioara. Cand iubesti, nu mai conteaza daca ai sau nu dreptate, nu urmaresti sa castigi dispute, nu tii mortis sa-ti impui parerea. Si, mai ales, nu pierzi vremea cu certuri cand viata e atat de scurta! Mai bine iubesti…
NOI, mai important decat EU
De obicei, certurile intre iubiti izbucnesc din te miri ce. Si cadem atat de usor in plasa egoului! Hai sa recunoastem. Nu te-ar interesa sa triumfi, nu te-ai pastra intr-o tacere imbufnata daca n-ar fi vorba de o persoana la care tii. Pe soferii care iti taie calea ii bombani pe loc si-apoi ii uiti. E greu sa „lasi de la tine” tocmai in cazul celor de la care „ai pretentii”. Dar… nu-i pacat? Ce e de facut totusi daca „atmosfera incarcata” persista? Daca simti ca pur si simplu nu poti sa iesi de sub norul de suparare?
Departe in timp
O metoda sigura, foarte eficienta pentru orice motiv, este detasarea in timp. Aseaza-te linistita intr-un colt si gandeste-te: „ce-o sa mai ramana din supararea asta a mea peste 10 ani?” Daca iei tehnica in serios ai toate sansele sa te ridici dupa 10 minute zambind. Ai sa-ti amintesti de suparari de acum 10 ani (de prin scoala…). Cat de necajita erai!.. Credeai ca e sfarsitul lumii! Si cum n-a mai ramas nimic din ele acum…
Departe in spatiu
La fel de sigur, daca preferi, e sa te detasezi in spatiu. Avantajul e ca, daca ai cum, poti sa o faci si pe bune. Departeaza-te 100 de kilometri de „buba” si in scurt timp o sa ti se para mai mica! Nu merge? Departeaza-te 1000 de kilometri! Tot nu merge? Departeaza-te o mie de milioane de kilometri! (Se poate, draga mea. In gand…) Tu, plutind departe, departe, in spatiu… la bordul unei nave cosmice. Pamantul mic-mic-mic in urma. Asa-i ca nu ti se mai pare grav?
O poveste de-acum 30 de ani
Prietenii cei mai buni ai parintilor mei au o familie minunata. Sunt un cuplu extraordinar. Atata armonie, inteles din priviri, si buna-dispozitie cronica, cum n-am mai vazut. Mi-am exprimat admiratia cu voce tare odata si iata ce mi-au povestit… „Cand eram tineri ne ciondaneam foarte des. Eram asa de orgoliosi si de nesabuiti! Ne iubeam, dar eram mereu in contradictie. Toate astea au culminat cu o zi in care, dupa o cearta zdravana, am hotarat sa ne despartim. Gata! S-a terminat! A plecat fiecare la el acasa. Si nu glumeam, era sfarsitul. Dar… Ziua aceea a fost chiar 4 martie 1977. La cateva ore de la despartirea noastra, a fost cutremurul. Dupa o astfel de experienta, iti dai seama ca tot, toate nimicurile, toate orgoliile, toate micimile noastre au disparut instantaneu… Am alergat unul in bratele celuilalt si am hotarat: Nu ne mai despartim!” Gluma lor este, pana in ziua de azi: „Nu pot sa ma supar pe barbata-meu, ca mi-e frica sa nu declasez vreun cutremur…!”
Americanii, care fac topuri cam la tot ce iti poate trece prin cap, au facut si topul „ultimelor cuvinte de pe patul de moarte”. Pe primele trei locuri sunt: „iarta-ma”, „te-am iertat” si „te iubesc”. Din perspectiva aceasta privind lucrurile… chiar mai crezi ca merita sa ramai suparata…?