Nu o dată ţi s-a întâmplat ca, din prea multă grijă, părinţii sau socrii să-ţi invadeze intimitatea şi viaţa de cuplu. Află care sunt cele mai întâlnite situaţii şi cum să le faci faţă cu bine.
Căci, până la urmă, tu eşti stăpână pe viaţa ta, nu alţii!
Există foarte multe situaţii în care părinţii nu realizează că eşti un adult, o femeie independentă, ai o familie şi o viaţă proprie. Chiar dacă ai 30, 40 sau 50 de ani, ei te vor considera întotdeauna un copil de care trebuie să aibă grijă şi să-l ferească de eşecuri.
Aşa se întâmplă că, de multe ori, părinţii sau socrii îţi monitorizează relaţia de cuplu, te judecă şi te ceartă atunci când ei consideră că ai greşit şi sunt foarte mulţumiţi când acţionezi după sfaturile lor. Iată mai jos câteva din cele mai întâlnite situaţii în care părinţii tăi sau ai lui încearcă să se implice mai mult decât ar trebui în viaţa voastră. Află cum să faci faţă cu bine, fără ca relaţia cuplului tău să aibă de suferit.
1. Când vizitele sunt dese
După ce te-ai căsătorit şi te-ai mutat în propria ta casă, părinţii îşi vor dori să îi vizitezi sau să te viziteze cât mai des. Aşa că, încet-încet, vizitele voastre vor ajunge să se transforme într-un adevărat ritual. Sfatul nostru: mai răruţ, că-i mai drăguţ! Nu transforma întâlnirile cu familia într-un lucru obişnuit şi alternează vizitele voastre cu vizitele lor.
2. Când ţi-e teamă să-ţi rezolvi singură problemele
Dacă întâmpini probleme în cuplu, încearcă să le rezolvi împreună cu soţul tău, fără să-i implici şi pe alţii. Doar sunt problemele voastre personale, nu ale tuturor! Dacă te decizi să ceri sfatul mamei tale, ai grijă cum îi descrii situaţia! Fără să-şi dea seama, s-ar putea ca ea să exagereze şi să facă din ţânţar armăsar.
În general, părinţii sunt subiectivi, foarte implicaţi şi, fără să vrea, îţi pot da sfaturi proaste. Sfatul nostru: nu-ţi spăla rufele în public! Dacă simţi nevoia să ceri sfatul cuiva, alege o persoană echilibrată, apropiată de vârsta ta, înţelegătoare, care nu intră în panică şi nu te judecă.
3. Când nu te împaci cu soacra
Încearcă să nu ai idei preconcepute despre soacra ta. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că îi accepţi orice. De la început trebuie să trasezi anumite limite, peste care nici una dintre voi nu are dreptul să treacă. Sfatul nostru: încearcă să ai o relaţie bună cu mama soacră. Dacă este cazul, impune-te, dar cu diplomaţie, fii respectuoasă şi nu o jigni. Fă-te respectată la rândul tău şi vei vedea că, uneori, soacra îţi poate fi cea mai bună prietenă.
4. Când el este prea mămos
Orice ai face, orice ai zice, oricum ai gândi – nu este bine: soţul tău te compară întotdeauna cu mama lui. Se ştie că, pentru unii bărbaţi, mama este mai presus de orice. Chiar şi de soţie. Sfatul nostru: încearcă să ai o discuţie sinceră cu el. Reaminteşte-i că niciodată nu-i vei putea lua locul mamei lui, aşa cum nici soacra nu te va putea înlocui pe tine. El trebuie să se maturizeze, să înveţe să te respecte pentru ceea ce eşti tu şi nu are dreptul să te transforme într-o dublură a mamei sale.
5. Când bunicii exagerează în privinţa nepoţilor
Ţi se reproşează că nu ştii să-ţi creşti copilul. Nu-i lăsa să te influenţeze! Sfatul nostru: explică-le calm că vremurile s-au schimbat. În ziua de azi, copiii sunt emancipaţi şi independenţi. Important e un singur lucru: ca tu să ai încredere, cu adevărat, în fiica sau fiul tău. Nu-i creşte şi educa aşa cum ai fost tu. Evită greşelile pe care părinţii tăi le-au făcut cu tine!