„Iubitul meu a încercat să mă consoleze cu o partidă de sex, după ce am suferit pierderea cuiva drag”, povesteşte Ioana, care spune că nu i-a înţeles deloc gestul.
„I-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să fac sex în astfel de momente. El s-a retras imediat şi şi-a cerut scuze. A încercat să îşi justifice gestul, zicând că voia să-mi distragă atenţia de la cele întâmplate.”
Sexul, ca metodă de alinare a suferinţei fizice şi emoţionale
De ce a văzut iubitul Ioanei sexul ca pe o soluţie, în timp ce ea nicidecum? Noi, femeile, vedem sexul ca pe o plăcere vinovată, în timp ce bărbaţii se opresc la cuvântul plăcere. De aceea, nu concepem să-l folosim ca pe un antidot în faţa unei probleme delicate, căci o astfel de problemă are nevoie de o rezolvare tot delicată, în viziunea noastră.
Mai apoi, în timpul orgasmului eliberăm endorfine, care ameliorează atât durerea fizică (de aceea se spune că e bine să faci sex când te doare capul), cât şi pe cea emoţională. Endorfinele întăresc organismul în faţa stresului şi sunt un foarte bun remediu antidepresiv.
Doar că de orgasme se bucură mai mult bărbaţii decât femeile. În timp ce bărbatul este convins că va avea parte de acel pisc de plăcere eliberatoare, femeile nu pot conta pe ea. Aşa că în cazul doamnelor şi domnişoarelor sexul pur şi simplu nu e o soluţie sigură, aşa că… de ce să riscăm? Mai bine luăm un analgezic pentru durerea de cap şi vărsăm câteva lacrimi pentru durerea din suflet.
Unii bărbaţii asociază sexul cu diverse sentimente negative. Un bărbat nervos poate recurge la sex pentru a scăpa de tensiune. Cum altfel ne-am putea explica popularitatea sexului de împăcare în rândul bărbaţilor? Aşa se explică şi de ce sexul de împăcare este atât de pasional. Dar şi supărările din exterior pot fi ameliorate cu o partidă de sex. Cam aşa se explică de ce bărbaţii vin de la muncă nervoşi, nu vor să povestească ce au păţit şi schimbă repede subiectul cu ceva… mult mai erotic.
Sexul, ca metodă de compensa eşecurile din viaţa profesională
Pentru unii bărbaţi sexul în sine este o performanţă. Şi dacă excelează la acest capitol se simt mai bine în propria piele, chiar dacă pe alte planuri mai au de recuperat. Aşa că dacă îşi pierde locul de muncă, poate fi tentat să facă sex, doar pentru a-şi demonstra că încă nu şi-a pierdut toate aptitudinile.