Situație fără ieșire pentru o prezentatoare TV: de ce își lasă soțul să facă sex cu altă femeie

.

O prezentatoare din Marea Britanie și-a uimit audiența recent, când le-a împărtășit invitaților ei faptul că i-a permis soțului să facă sex cu altă femeie.

Saira Khan, o prezentatoare din Marea Britanie în vârstă de 46 de ani, a mărturisit la o emisiune TV faptul că i-a permis souțului ei să aibă relații sexuale cu alte femei. Motivul? Britanica nu mai are poftă de sex și nu vrea să-și priveze soțul de această plăcere. Saira este căsătorită cu Steven Hyde, ce deține afaceri în domeniul internetului, de 11 ani, însă de o perioadă de timp libidoul ei a scăzut.

”Am 46 de ani, am o viață agitată și doi copii. Sunt atât de fericită. Încă îmi iubesc soțul, aveam o viață sexuală excelentă, încă îmi place să ne mângâiem și să avem momente de tandrețe, însă pur și simplu nu mai am chef să fac sex. Nu mai vreau. Mi-am pierdut de tot pofta de sex și găsesc scuze de dimineața până seara”, s-a confesat Saira.

Citește și: S-a plâns bunicii că soțul o înșală. Ce a sfătuit-o bătrâna este uluitor

Prezentatoarea a continuat cu o declarație prin care și-a lăsat mască audiența. Aceasta a spus că a încercat să găsească toate scuzele posibile pentru a evita contactul sexual cu Steve, până la un moment dat când i-a mărturisit că nu mai are chef să facă sex și că, dacă vrea să fie satisfăcut, să meargă la altă femeie.

”Imediat ce intră pe ușă, intru în panică și îi spun că sunt obosită. Mi-e jenă să mărturisesc, dar l-am sfătuit să caute compania altei femei dacă vrea să-și satisfacă nevoia de sex. Vreau să-l văd fericit”, a adăugat Saira.

Saira s-a căsătorit cu Steve, în 2005, după o relație de trei ani. În 2008, prezentoarea l-a adus pe lume pe Zachariah, un băiețel mult dorit, pentru care Saira a făcut multe și dureroase tratamente de fertilizare in vitro. Britanica a încercat puțin mai târziu să aibă un al doilea copil, prin același procedeu, însă toate tentativele au dat greș. În cele din urmă cuplul a adoptat o fetiță pe nume Amara, din Karachi, Pakistan.

Foto: 123rf.com

Ultima modificare mai 19, 2016 5:52 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale