Pe toate ne-a inspirat şi bucurat „Totul despre Sex”, dar această poveste cu 4 superfemei moderne are la bază un scenariu vechi de când lumea: frica viscerală şi…
… specific feminină de singurătate. Cum se termină serialul cu Carrie, Miranda, Charlotte şi Samantha? Ce subiecte are filmul (filmele, fiindcă mai urmează unul!) care îi succed serialului? Toate poveştile ecranizate cu femei se termină cu nunţi.
Filmul copiază viaţa… până la un punct!
Aşa este cultura noastră: bărbatul singur la 45 de ani este „artist”, femeia singură la aceeaşi vârstă este demnă de milă. Pentru acest statut nedorit există o sumedenie de nume peiorative, de la cele mai tradiţionale (fată bătrână) la cele mai grosolane (acronimul „NFHH”).
Un bărbat, de orice tip ar fi succesul său, se poate considera realizat dacă a reuşit în ceea ce şi-a propus. O femeie de carieră care a depăşit vârsta de 30 de ani şi este încă necăsătorită suscită compătimire sau chiar dezaprobare din partea celorlalţi.
Această atitudine, mai pregnantă în societăţi ca a noastră şi privită cu mai multă destindere în Apus, se datorează dublului standard aplicat dintotdeauna: bărbaţii trebuie să îşi caute fericirea proprie şi împlinirea prin ei înşişi, în timp ce femeile trebuie să caute mai întâi fericirea celorlalţi şi să se simtă împlinită prin alţii (a avea un soţ bun, copii deştepţi etc.).
La fel este şi în filme: superfemeile au familii împlinite, pe lângă jobul la FBI sau CIA sau la conducerea propriei firme. Aventurile femeilor singure sfârşesc mereu printr-o nuntă aducătoare de fericire absolută… şi aici filmul se rupe. În primul rând, căutarea unui partener este doar prefaţa unei relaţii durabile care începe din ziua nunţii. În zilele noastre, când rata divorţurilor e mai mare decât cea a căsătoriilor, problema nu este atât aceea de a găsi un partener, ci cea a păstrării lui.
Relaţia durabilă e un examen greu de trecut
Dincolo de presupunerea lui Freud că omul este condiţionat în toate de resorturile vieţii lui sexuale (lucru infirmat de studiile lui Alfred Kinsey), nu există niciun fundament care să susţină faptul că viaţa fără sex este dăunătoare în vreun fel. Sigur, viaţa alături de un partener este mai suportabilă şi mai plăcută, însă aşa cum există bărbaţi care aleg să fie singuri, la fel pot exista şi femei care să aibă aceeaşi opţiune.
În al doilea rând, standardele societăţii noastre au ridicat ştacheta dificultăţii găsirii unui partener la înălţimi ameţitoare faţă de generaţiile anterioare. Iată câteva motive!
1. Bărbaţii şi femeile din ziua de azi sunt pretenţioşi în legătură cu partenerii lor.
2. Relaţiile se testează înainte, faţă de bunicii noştri, care susţin că „dragostea vine pe parcurs”.
3. Relaţiile sunt mult mai volatile, motivele de despărţire fiind mult mai neînsemnate ca pe vremea bunicilor noştri.
4. Încrederea între oameni a scăzut, iar suspiciunea a crescut. (a se vedea contractele prenupţiale, conturile separate etc.)
5. Divorţul a devenit extrem de accesibil, în multe cazuri nemaifiind nevoie nici de prezenţa la tribunal pentru desfacerea căsătoriei.
6. Ipotetic, opţiunile noastre în materie de posibili parteneri sunt infinite; avem la dispoziţie internetul ca să cunoaştem oameni din toată lumea, putem avea relaţii cu persoane de acelaşi sex şi cu oricine ni se mai năzare (unii se căsătoresc cu maşinile lor, cu delfini sau chiar cu televizorul din sufragerie). Cu cât creşte numărul opţiunilor, cu atât e mai greu să alegi. Bunicii noştri s-au căsătorit după principiul „primul venit, primul servit”, iar în multe cazuri era vorba despre căsătorii plănuite de către familii încă de când cei doi erau copii.
Celibatul – o tranziţie, nu o tragedie!
Iar dacă o viaţă de fidelitate faţă de o singură persoană (fie că e un Mr. Right sau Mr. Right Now) a devenit un ideal greu de atins, perioadele de celibat pot fi terapeutice, nu traumatizante.
Faptul că unele persoane sunt singure în momente în care toţi cei din jur au parteneri nu îi transformă în ciudăţenii sau cazuri patologice de insucces în plan relaţional. Cei care nu sunt într-o relaţie nu sunt nici handicapaţi, nici dubioşi, nici diferiţi în vreun alt fel. Iar dacă tocmai ai ieşit dintr-o relaţie sau ai avut parte doar de bărbaţi care te-au rănit, o perioadă de celibat te poate ajuta să îţi revii.
Stephen Fry (vedetă BBC, actor şi scriitor britanic) a recunoscut de curând că a stat 15 ani fără sex şi fără un partener, dar şi că în această perioadă s-a distrat mai bine şi mai mult decât în tot restul vieţii. Acum, că domnul Fry nu mai e singur, nu dă semne că i-ar fi ruginit abilităţile necesare traiului în doi.
NU celibatul creează stres, îndoieli şi nefericire, ci teama că vei fi mereu singură şi… „Ce o să spună babele? Eu cu cine merg la nunţi? Dar la film? O să se uite toţi urât la mine, o să râdă toţi de mine!”
Dar dacă, în loc să te gândeşti mereu la ce NU ai, te concentrezi asupra oportunităţilor… vei vedea că perioadele de celibat nici nu te vor transforma în „femeia cu multe pisici”, nici nu te vor face să îţi pierzi atractivitatea în ochii sexului opus. Din contră. Priveşte perioada de celibat ca pe o pauză de reîncărcare a bateriilor şi de evaluare. Acum poţi să faci lucruri pe care existenţa în doi te-ar împiedica să le faci, cum ar fi să stai prin magazine cât îţi cade ţie bine, să îţi foloseşti veniturile ca să îţi faci doar ţie pe plac…
Dacă te simţi „bătută de soartă” că eşti singură, nu numai că bărbaţii îţi vor mirosi disperarea de la o poştă, dar vei pierde o mulţime de momente frumoase din viaţă doar fiindcă nu e cine să îşi lase şosetele murdare pe la tine prin casă.
În perioadele de pauză dintre relaţii, nu intra în panică. Vei putea să îi dai corpului tău un răgaz de la metodele de contracepţie şi de la stres. Nu îţi vei mai face griji legate de o sarcină neplanificată, boli transmisibile sexual şi, în condiţiile în care nu îţi mai împarţi corpul cu nimeni, vei avea ocazia să îl cunoşti mai bine. Te vei iubi mai mult probând rochii în magazine decât întrebându-te, în timp ce te dezbraci: „Oare ce crede el despre celulita mea?”
Foto: Shutterstock