Şi taţii au ceas biologic

12.02.2012, 14:21.

Se zice că mărimea (nu) contează. O întrebare justă e dacă vârsta e cea care contează pentru un viitor tătic?
Mai nou, tăticii au intrat sub lupa cercetătorilor. Tot mai multe studii încearcă să afle cât este de importantă vârsta unui bărbat în conceperea unui copil. Într-un fel, era de aşteptat pentru că, din 1980 şi până acum, paternitatea bărbaţilor între 35 şi 49 de ani a crescut cu 40%, în timp ce taţii sub 30 de ani s-au împuţinat cu 20%. Argumente sunt de ambele părţi: atât că vârsta mai înaintată a tatălui produce unele riscuri la făt, cât şi ideea că nu există dovezi clare în acest sens, deocamdată. Pe lângă implicaţiile medicale, nu sunt de neglijat nici aspectele psihologice care apar în situaţiile în care tatăl este mai în vârstă.

Rolul lui tati

Trendul taţilor mai tomnatici e şi în atenţia psihologilor. Există o serie de aspecte care se referă atât la roluri, cât şi la relaţionarea unui tată mai vârstnic cu copilul său, la implicarea în grija şi educaţia acestuia. Există riscul ca unele roluri să fie înţelese şi asumate greşit. E cazul rolurilor de tată şi bunic atunci când diferenţele foarte mari între generaţii creează o şi mai mare distanţă psihologică faţă de copil. De asemenea, apare posibilitatea de a nu se instala complexul lui Oedip (fază necesară pentru depăşirea conflictelor psihice specifice perioadei), iar băiatul riscă să rămână în acest conflict până mai târziu, pentru că tatăl nu prezintă „competitivitatea” de care are nevoie. La fel, se poate ca un tată în vârstă să schimbe raportarea băiatului la persoanele de vârstă similară cu tatăl şi să creeze confuzie pentru raportarea faţă de alte vârste. De aceea e important să aibă, încă de mic, contacte sociale variate. Fetiţa unui tată mai în vârstă va fi mai alintată şi, probabil, va aprecia la un bărbat calităţi precum înţelepciunea şi blândeţea.

Nu-i de bine…

Influenţele în implicarea şi creşterea copilului din partea unui tată mai în vârstă nu sunt nici puţine, nici doar bune, sau doar rele. În contul influenţelor negative se poate ca un tată mai în vârstă să fie diferit în ceea ce priveşte disponibilitatea pe care o are faţă de creşterea unui copil. Odată cu vârsta, unele comportamente tind să se rigidizeze şi apar tabieturi. Răbdarea de care e nevoie pentru a avea grijă de un copil se diminuează, la fel şi disponibilitatea. De aceea, taţii mai „copţi“ sunt mai degrabă orientaţi spre preocupări proprii. Sigur că un copil poate fi un bun motiv de recentrare a preocupărilor. De la 3-4 ani, copilul poate fi implicat în diverse activităţi alături de tată – de regulă sportive sau care implică mişcare şi joc în afara casei. Aici intervine o problemă cu taţii care pierd din mobilitatea fizică pentru a ţine pasul cu copilul lor. Se pare că adolescenţii ai căror taţi sunt mai în vârstă sunt mai puţin integraţi social decât alţii.

…dar nici de rău

Pe lista consecinţelor pozitive, un tată care nu e chiar la prima tinereţe poate fi mai competent din câteva motive. În principiu, el a ajuns deja la maturitate şi se cunoaşte bine. Poate lua unele decizii în urma unei experienţe de viaţă mai îndelungate. Este şi mai stabil financiar decât tatăl foarte tânăr, un aspect deloc de neglijat. E mai implicat în educaţia copilului, pentru că are o idee clară despre ceea ce îşi doreşte pentru copilul lui.
Dacă fetiţele sunt admirate şi tratate pozitiv de către tătici, ele îşi vor îmbrăţişa mai uşor feminitatea atunci când va fi momentul. La fel, fetele tind să îşi idolatrizeze tatăl şi să-l ia drept model masculin. Aşa că, dacă tatăl este un om important şi are o profesie şi o poziţie respectabile, probabil că şi copilul îşi va dori să atingă aceste performanţe în viaţă. Bineînţeles că toate astea depind şi de personalitatea tatălui, care are o influenţă mare şi asupra planului fizic, şi asupra celui psihologic.