Perioada în care corpul tău se pregăteşte pentru menopauză se numeşte perimenopauză. Din punct de vedere fizic, la nivel hormonal, tranziţia seamănă cu cea din timpul pubertăţii. Vezi care sunt semnele acestei perioade.Diferenţa între perimenopauză şi menopauzăPerimenopauza este un nou capitol în viaţa unei femei, fiind un interval de timp care durează câţiva ani, până la atingerea menopauzei. În această perioadă de tranziţie, femeia îşi pierde fertilitatea puţin câte puţin, ceea ce înseamnă oprirea producţiei de ovule. În medie, femeile ajung la menopauză la vârsta de 50 de ani. Există cazuri în care femeile nu au simptome ale perimenopauzei, ci intră direct în cea de-a doua fază, iar simptomele sunt mult mai severe. În timpul menopauzei, o femeie nu mai are deloc menstruaţie, ovarele nu mai produc hormonii necesari, însă alte glande preiau aceste funcţii. În timpul perimenopauzei, în primul an, o femeie mai poate rămâne însărcinată, însă nu şi în timpul menopauzei.Simptomele perimenopauzeiPotrivit studiilor ce au fost efectuate de-a lungul anilor, primele semne că ai intrat în perimenopauză sunt bufeurile de căldură, transpiraţiile pe timp de noapte, insomnii, tensiune crescută, anxietate, depresie şi câştig subit în greutate. Mai târziu apar şi alte simptome, precum pielea excesiv de uscată, căderea părului, dureri la nivelul oaselor şi încheieturilor, pierderea elasticităţii vaginului şi dureri în timpul actelor sexuale.Foto: ShutterstockŞi sistemul urinar este afectat în timpul perimenopauzei, multe dintre femeile de peste 45 de ani având probleme cu vezica urinară din cauza pierderii elasticităţii muşchilor - adică incontinenţă urinară.Ca şi în timpul pubertăţii, în timpul perimenopauzei au loc schimbări hormonale în organism, ceea ce înseamnă că va creşte nivelul de cholesterol din sânge, ceea ce creşte riscul unui accident cardiovascular. De asemenea, nivelul scăzut al hormonilor sexuali scade densitatea oaselor, ce poate duce la fracturi şi osteoporoză.Ce se întâmplă cu corpul tău în timpul perimenopauzeiÎncetul cu încetul ovarele tale nu mai produc hormone, ceea ce poate cauza anumite afecţiuni şi menstruaţii neregulate, până la dispariţia lor completă (după ce ai un an întreg fără o menstruaţie ai intrat în menopauză). Menstruaţiile dispar odată ce corpul mai produce doar puţin estrogen şi fără progesteron. Tot din cauză că ovarele nu mai produc anumiţi hormoni, sunt afectate şi glandele endocrine, la fel şi alte funcţii care se bazează pe existenţa hormonilor feminini (de exemplu lubrifierea naturală a vaginului).Foto: Shutterstock