După ce ţi-ai început viaţa sexuală ar fi bine să verifici dacă totul este în regulă. Uite ce teste trebuie să faci ca să afli dacă ai sau nu vreo boală cu transmitere sexuală:De cele mai multe ori, problema în cazul bolilor cu transmitere sexuală este că acestea nu au simptome vizibile sau acestea nu se manifestă. De aceea este bine să mergi la control măcar o dată pe an şi neapărat dacă ai sau ai avut mai mulţi parteneri de la ultimul control.Dacă ai o viaţă sexuală activă, testează-teToţi adulţii activi din punct de vedere sexual, dar şi orice femeie care vrea să rămână însărcinată sau a rămas însărcinată trebuie să facă testul HIV.Pe lângă acesta, care este unul dintre cele mai importante, doctorii testează în general pentru gonoree şi Chlamydia, cele mai răspândite infecţii sexuale din lume. În cazul în care ai avut sau ai mai mulţi parteneri sexuali, ar trebui să te testezi în mod regulat pentru cele două boli cu transmitere sexuală. Tratamentul constă în antibiotice, pentru ambii parteneri implicaţi.Dacă ai sub 25 de aniDacă ai sub 25 de ani sau fiica ta are vârsta şi şi-a început deja viaţa sexuală, atunci ar trebui să cereţi aceleaşi teste, plus şi cel pentru sifilis.Află mai multe de pe pagina următoare! Potrivit studiilor, tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani din toată lumea reprezintă puţin peste 50% dintre toate cazurile noi de boli cu transmitere sexuală, cu toate că sunt un grup mic din cadrul populaţiei active sexual.Tinerii cu aceste vârste ar trebui să se testeze o dată pe an, iar părinţii sunt responsabili să îi înveţe tot ce este necesar încă dinainte de primele contacte sexuale. Desigur, depinde de comportamentul fiecăruia pentru a determina cât de frecvent ar trebui făcute testele - de exemplu o femeie care îşi schimbă partenerii sexuali adesea ar trebui să facă testele mai des.Alte controale anualeFiecare femeie ar trebui să îşi facă testul Babeş Papanicolau în fiecare an ca să se asigure că nu există anormalităţi ce ar putea creşte riscul apariţiei cancerului de col uterin. De asemenea, medicii recomandă ca tinerele sub 26 de ani să îşi facă vaccinul anti HPV, iar cele peste această vârstă să se testeze pentru tipurile cele mai periculoase.