Sexy: Sfaturi ca să-l săruţi mai bine

.

Sărutul este o deprindere. Nu te naşti învăţată să săruţi, dar în timp devii tot mai bună. Nu există o „strategie” de sărutat – nu te poţi pupa la fel cu toţi iubiţii, pentru că fiecare are stilul lui. Totuşi, există câteva lucruri pe care să le iei în considerare de fiecare dată.

Igiena, foarte importantă

Ca un sărut să iasă bine nu trebuie să-ţi ţii buzele într-un anumit mod, ci secretul este igiena. Aşa că spală-te pe dinţi, foloseşte aţă dentară şi adaugă şi un pic de apă de gură la procesul de curăţare.

Fă-te „sărutabilă”

Bărbaţilor nu le place gloss-ul în mod special, însă le plac buzele moi. Dă-te cu un strugurel hidratant de câte ori ai ocazia. Seara, exfoliază-ţi buzele bland cu periuţa de dinţi ca să le înmoi.

Varietatea e condimentul vieţii

Fii jucăuşă şi spontană. Alternează sărutul francez cu pupicii drăguţi sau muşcăturile uşoare. De asemenea, nu trebuie să-i săruţi doar gura, ci îi poţi săruta gâtul şi urechile. Se întâmplă adesea într-o relaţie de lungă durată, partenerii să nu se mai sărute la fel de des, pentru că deja devine plictisitor. Aşa că explorează diferite zone erogene…

Trăieşte momentul

Este foarte sexy să trăieşti din plin momentele alături de iubitul tău, mai ales când vă sărutaţi pasional. Uitaţi-vă unul în ochii celuilalt şi „conduceţi” partida de sărutat pe rând. Dacă eşti cu mintea în altă parte, îşi va da seama imediat.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton