Sex din răzbunare? Cum ştii dacă ţi se întâmplă şi ţie

.

Răzbunarea presupune a-ţi face singură dreptate atunci când cineva ţi-a greşit. În unele cazuri, răzbunarea poate avea loc între cearceafuri, fie că ne dăm seama sau nu, dar astfel putem ajunge să rănim persoane cărora nu le vrem răul. Cum ştii dacă şi tu faci asta?

Vrei să-i arăţi fostului ce ratează

V-aţi despărţit în urmă cu ceva timp, dar încă mai există probleme nerezolvate pentru tine. Astfel că îl seduci ca apoi să-l poţi pedepsi, astfel ajungând într-o poziţie de putere. De fapt, dacă faci sex cu fostul iubit din aceste motive, nu te vei simţi mai bine, ci totul va fi răscolit în tine, din nou.

Ca să eviţi tristeţea

Ai aflat că fostul tău iubit are o relaţie nouă care merge foarte bine, astfel că îi oferi iubitului tău mai multă plăcere. Partenerul tău are mai multe beneficii din acest punct de vedere, însă tu doar te răzbuni într-un mod nesănătos. Cel mai bine este să îţi dai seama că suferi şi apoi să treci mai departe.

Aşa îţi exprimi furia

Nici nu trebuie să fii într-o relaţie ca să îţi exprimi furia prin contact sexual. De exemplu, unii oameni îi exploatează sexual pe cei care îi plac, dar care le-au greşit în trecut într-un fel sau altul. Soluţia sănătoasă în această situaţie este mai bine să începi o discuţie în care să îi spui celui care ţi-a greşit, decât să te răzbuni jucându-te cu sentimentele lui.

Ai fost înşelată aşa că şi tu faci la fel

L-ai prins că te înşela, iar după ce v-aţi despărţit şi tu ai făcut acelaşi lucru următorului partener, pentru a te răzbuna că şi tu ai păţit-o. De fapt, cele două situaţii nu au nicio legătura una cu cealaltă şi dacă tu înşeli pe cineva la rândul tău, nu te vei simţi mai bine.
Foto:Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale