Stai pe o parte, cu spatele la iubitul tău, astfel încât amândoi aveţi privirea în aceeaşi direcţie. Impinge-ţi fundul înspre el în timp ce te penetrează şi îndeamnă-l să-ţi stimuleze clitorisul şi să-ţi mângâie sânii. Pune-ţi mâinile pe fundul lui şi trage-l către tine. Cunnilingus
Evident, o plăcere mare pe care ţi-o poate oferi iubitul tău – măcar la o ocazie specială – este sexul oral. Iată câteva poziţii bune pentru cunnilingus: „Drive in” – Pentru poziţia aceasta, iubitul tău trebuie să stea pe jos, în fund, uşor aplecat pe spate, iar tu stai in picioare, cu ele desfăcute, deasupra feţei sale. Tu poţi controla presiunea şi zona pe care se concentrează partenerul – mişcându-te în faţă sau în spate.
„Atârnată” – Poziţia aceasta este destul de complicată, iar partenerul tău trebuie să aibă putere să te susţină mai mult timp, pentru că el stă în picioare, în timp ce tu stai atârnată de umerii lui, cu capul în jos. Dragoste şi sex: Cele 3 lucruri pe care trebuie neapărat să existe în relaţia ta de cuplu „La vedere” – În această poziţie îi dai partenerului tău acces liber la zona ta genitală, dar şi la zona anală. Trebuie doar să stai pe spate şi să-ţi ridici picioarele ca şi cum ai face lumânarea, însă nu trebuie să-ţi ridici şi bazinul. Dacă nu poţi sta mult timp cu picioarele ridicate spre tavan, ţi le poţi ţine la piept cu ajutorul braţelor, în timp ce partenerul tău te satisface.