Atunci când cunoşti o persoană nouă de care te simţi atras şi vrei s-o impresionezi, câteodată mai înfloreşti pe ici, pe colo câte ceva despre tine, doar pentru a ieşi în evidenţă. Dacă vrei o relaţie de durată, probabil nu vei spune minciuni sfruntate, pentru că vei fi descoperit până la urmă, dar atunci când cauţi doar o aventură, devii cel mai inventiv om. Cu toţii facem asta. Uite ce minciuni spun bărbaţii în acest caz: „Aia e maşina mea”
Ar fi în stare să se laude şi cu o maşină care nu îi aparţine atunci când vrea să intre în pantalonii tăi. Nu mai contează că poate nici nu are permis auto. Atâta timp cât nu vrei să vezi maşina mai bine, are toate şansele să te cucerească. „Îmi permit orice, am un salariu atât de mare”
Îşi permite chiar şi să mintă, încercând să te ademenească în bârlogul său cu banii pe care îi face (sau nu prea) şi nu prin calităţile sale fizice sau intelectuale. Fiecare cu ce poate, nu-i aşa? Valentine’s Day: Cum petreci de Ziua Îndrăgostiţilor dacă eşti singură? „M-am culcat cu puţine femei”
De fapt, sunt atât de puţine încât le poate număra pe toate pe degetele de la o singură mână. Între bărbaţi este mereu o competiţie de genul cui îi trec prin pat mai multe femei, însă cu partenera sa nu poate discuta la fel, ci trebuie să îi spună exact opusul pentru a o atrage – adică ar vrea să te facă să te simţi specială că eşti una dintre puţinele femei cu care a făcut sex.