Abstinenţa sexuală presupune să renunţi, pentru o perioadă determinată de timp, la orice înseamnă activitate sexuală. Motivele pot varia de la medicale, psihologice, legale, sociale, până la financiare, morale sau religioase. Abstinenţa sexuală este cea mai sigură metodă contraceptivă şi poate fi bună din mai multe puncte de vedere, însă are şi câteva aspecte negative:Respectul de sine şi abstinenţa sexualăPotrivit terapeutului David McKenzie din Vancouver, Canada, abstinenţa are un impact negativ asupra respectului de sine. Pentru că societatea valorizează capacitatea de a atrage parteneri, atunci când ne simţim respinşi din punct de vedere sexual, siguranţa şi stima de sine scad. Acest lucru se întâmplă şi în cazul în care partenerul a ales să devină abstinent într-un anumit punct al relaţiei.Frustrare sexualăUnul dintre beneficiile sexului este că te ajută să scapi de stres, iar dacă faci sex pentru a te relaxa, iar partenerul te refuză sau nu reuşeşti să găseşti un partener sexual, atunci asta se transformă în frustrare şi, în timp, în furie. În acelaşi timp, poţi pierde şi din afecţiunea partenerului. De exemplu, dacă te abţii de la sex din cauza unor probleme în relaţie, nivelul de intimitate din cuplu este afectat puternic.Citeşte continuarea articolului pe pagina următoare! Foto: ShutterstockTeama de intimitatePotrivit specialiştilor, unele persoane care sunt abstinente răspund negativ la stimulii sexuali. Creierul este cel mai puternic organ sexual şi centrul de unde pornesc toate senzaţiile sexuale, fie acestea pozitive sau negative. Oamenii foarte religioşi îşi reprimă senzaţiile sexuale, iar acest lucru are un impact psihologic important în dezvoltarea lor de-a lungul vieţii. Mai exact, mesajele negative pe care le primesc în privinţa sexului îi poate face să se teamă de intimitatea în cuplu, de orice fel de apropiere fizică, ajungând astfel abstinenţi.Abstinenţa sexuală versus masturbareOamenii au definiţii diferite pentru abstinenţă şi mulţi ar spune că înseamnă să te abţii de la orice activitate sexuală cu o altă persoană. Ceea ce le dă frâu liber la autostimulare. În principiu, dacă nu este vorba de motive religioase, oamenii aderă la abstinenţă pentru a evita bolile cu transmitere sexuale sau sarcinile nedorite, iar masturbarea nu prezintă niciun astfel de risc. În plus, atunci când te masturbezi, orgasmul este garantat.Foto: Shutterstock