Poziţii de sex oral în „69” care merită încercate

.

69 cu capul în jos

Dacă aveţi poftă să vă aventuraţi într-o poziţie ceva mai periculoasă, o puteţi încerca pe aceasta – însă numai dacă el are destulă forţă ca să te ţină în braţie şi dacă tu poţi sta atârnată cu capul în jos. El se aşează în fund pe marginea patului, iar tu vii din spatele lui, îţi aşezi capul pe picioarele lui şi le înfăşori pe ale tale în jurul gâtului său. El trebuie să îţi susţină greutatea, în timp ce îţi face sex oral. Pentru mai mult echilibru, te poţi ţine cu mâinile de marginea patului. Iar dacă vreţi ceva mai extrem, încercaţi aceeaşi poziţie, însă el stă în picioare de data aceasta.
Poziţii de sex oral în "69" care merită încercate

Podul 69

Aceasta este una dintre cele mai complicate variaţii ale poziţiei 69, însă dacă o reuşiţi, puteţi fi mândri. Nu se numeşte podul degeaba, ci chiar seamănă cu „podul” – cel pe care îl făceai la orele de sport la şcoală – însă este o variantă porno. În timp ce bărbatul stă întins pe spate, tu faci podul deasupra lui astfel: picioarele desfăcute deasupra capului său, stai în genunchi, şi te laşi pe spate până ajungi la penisul său. Totodată, şi el trebuie să fie destul de bine dotat ca să puteţi pune în aplicare această poziţie.
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton