Pe lângă un cod strict al onoarei, romanii ţineau departe de ochii tuturor obiceiurile sexuale obscene, sclavia sexuală, care practic includea toate păturile sociale ale timpului.
Cultura sexuală
În Roma Antică, locuitorii erau foarte deschişi către practicile sexuale neconvenţionale – în special cei din clasele sociale superioare. Această libertate a prins teren şi la celelalte niveluri sociale, dar cu condiţia să rămână în secret, reuşind să-şi păstreze în public o faţă curată şi în intimitate, satisfacţia sexuală excesivă.
Sex şi putere
În Roma Antică, activitatea sexuală a fost considerată o expresie a puterii, în special în rândul bărbaţilor, ei fiind cei care făceau penetrarea – adică ei deţineau controlul – iar femeile sau bărbaţii pasivi erau cei slabi. Setea de putere ajunsese, într-un punct, sinonimă cu lăcomia şi poftele sexuale.
Citeşte mai departe pe pagina următoare!
Page: 1 2