Dacă sunteţi de aceeaşi înălţime, n-ar trebui să întâmpinaţi dificultăţi când faceţi sex. Dar ce se întâmplă când el e cu mult mai înalt şi nu reuşiţi să vă sincronizaţi? Iată patru poziţii care să rezolve această situaţie!Tu deasupraŞtii vorba aceea, dacă pe verticală vă chinuiţi ce vă chinuiţi, pe orizontală n-ar mai trebui să conteze atât de mult înălţimea lui. Aşadar, el se întinde pe spate cât este de lung, iar tu vei fi partenerul activ de deasupra. Te poţi lăsa înspre faţa lui sau invers, pe spate, astfel încât să-ţi stimuleze foarte tare punctul G. În plus, dacă te temi că kilogramele în plus sunt prea vizibile, din această poziţie şi arcuită înspre picioarele lui, corpul tău va arăta bestial.Şi pentru el poziţia este una bună, pentru că aşa va avea mâinile libere să-ţi mângâie sânii, să te pălmuiască peste fund sau să-ţi stimuleze clitorisul cu degetele.Doggie styleCând sunteţi în această poziţie, diferenţa de înălţime nu mai este o problemă, nici nu se mai simte. Tu stai în "patru labe" în timp ce el te penetrează din spate, fie aplecat peste tine, fie cu spatele drept. Penetrarea în această poziţie este adâncă, dar dacă devine dureroasă pentru tine, îţi poţi ridica fundul un pic mai mult - o pernă mare aşezată sub genunchi ar trebui să ajute. Bărbaţii adoră această poziţie pentru că astfel îşi arată dominanţa, dar şi pentru că se pot mişca oricât de repede şi de puternic vor. Doar imaginea penisului său intrând în vagin este extrem de excitantă.Citeşte mai multe pe pagina următoare! Cowgirl inversatDacă te-ai săturat să stai mereu cu faţa la el, poţi schimba poziţia - tu stai deasupra însă cu faţa spre picioarele lui, iar el îţi va admira posteriorul în toată splendoarea. El se aşază întins pe spate, perna sub cap e opţională, iar tu în poziţia ta. Pentru mai mult echilibru, îl poţi ruga să îşi ridice genunchii şi ai grijă să nu te laşi prea mult în faţă, pentru că penisul va ieşi foarte uşor. Din această poziţie el nu prea are cum să ajungă la clitorisul tău, însă poţi face chiar tu asta cu o mână.La pereteStai în picioare, cu spatele la un perete, iar el faţă în faţă cu tine. Apoi sari la el în braţe, cât de sus poţi, şi înfăşoară-ţi picioarele în jurul mijlocului său, în timp ce el te prinde cu mâinile de fund, apoi te lipeşte de perete pentru echilibru. Din această poziţie el te poate penetra foarte adânc şi va fi cu atât mai plăcut pentru el, cu cât te va ţine permanent de fund. Totuşi, în această poziţie nu puteţi sta foarte mult pentru că este destul de obositoare şi nici erecţia nu va fi la fel de puternică, pentru că sângele nu se va mai duce doar în regiunea genitală, ci şi destul de mult în picioare.