Aproape dintotdeauna s-a crezut că apetitul sexual este mai puţin pregnant la femei, că bărbaţii sunt cei care iniţiază de cele mai multe ori partidele de sex, iar femeile nici măcar nu simt nevoia să întreţină relaţii intime, decât la cererea partenerilor. Multe femei ar putea spune contrariul, iar acum oamenii de ştiinţă au şi dovedit că nu este chiar aşa cum s-a crezut până acum. Iată ce idei preconcepute mai sunt neadevărate:
Monogamia este mai simplă pentru femei
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au explicat că în timp ce bărbaţii sunt „programaţi” să îşi împrăştie sămânţa, femeile îşi caută un partener care să le poată sprijini din mai multe puncte de vedere, rămânând fidele relaţiei. Totuşi, un grup de cercetători de la Universitatea Queens din Canada au efectuat o cercetare care arată că libidoul feminin este mult mai complex decât ştim până în momentul actual. Dorinţa sexuală a femeii scade mult mai rapid decât cea a bărbatului, după câţiva ani de relaţie, însă dacă ar fi fost mai simplu pentru ele să trăiască în monogamie, atunci apetitul lor sexual ar fi rămas constant o perioadă mult mai lungă.
Ca femeia să facă sex, trebuie să simtă o legătură emoţională
Studii mai vechi au arătat că femeile au nevoie de o legătură emoţională ca să apară dorinţa sexuală. Cercetările recente, însă, au reluat această teorie şi au testat-o, iar rezultatele au arătat că atât bărbaţii, cât şi femeile, sunt la fel de interesaţi să facă sex fără să se afle într-o relaţie stabilă. Intimitatea emoţională nu este o necesitate pentru femei, dacă vor să întreţină relaţii sexuale.
Femeile simt dorinţă sexuală doar datorită hormonilor
Într-adevăr, hormonii afectează libidoul, însă testosteronul şi estrogenul nu sunt singurii care controlează apetitul sexual. Şi alte substanţe eliberate în organism joacă roluri importante în acest caz, precum dopamina, serotonina – neutransmiţători care afectează şi starea de spirit – şi noradrenalina – un hormon asemănător adrenalinei, implicat în excitaţia sexuală.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Page: 1 2