Educaţia sexuală nu a fost niciodată predată aşa cum trebuie. Nici în şcoli, nici ca adult nu ai ajuns să discuţi măcar cu un consilier despre diferitele situaţii în care te poţi găsi. Aşa nici copiii tăi nu află mai multe decât tine, deşi au acces la Internet. Cercul vicios ar trebui oprit. Iată ce ar trebui să ştie oricine despre sex:Cât de mult trebuie să te protejezi când faci sexÎn cele mai multe şcoli abia dacă se vorbeşte despre sex - mai ales atunci când tinerii sunt mai curioşi şi vor să afle mai multe lucruri, atunci se lovesc de tot mai multe uşi închise. Pe de altă parte, în alte situaţii, li se spune să folosească cel puţin două metode de protecţie în acelaşi timp - de exemplu prezervativ şi anticoncepţionale - pentru a evita sarcina cu orice preţ. Şi nimeni nu povesteşte despre "metoda calendarului" sau despre ejacularea afară. Nu sunt chiar eficiente, dar tot sunt mai bune decât nimic.Ce înseamnă să ai orgasmDe cele mai multe ori, în educaţia sexuală subiectul "orgasm" este atins prea puţin sau deloc. Mulţi tineri şi adulţi nu ştiu cum să ajungă în acel punct şi nu ştiu că: orgasmul nu este doar atunci când un bărbat ejaculează, nu trebuie să aibă de fiecare dată, sunt mulţi factori care îţi pot afecta libidoul şi abilitatea de a ajunge la orgasm (stresul, fumatul, oboseala etc.), poţi ajunge şi singur la orgasm, de câte ori îţi doreşti, este în regulă dacă tu şi partenerul tău nu aveţi orgasm în acelaşi timp.Virginitatea nu înseamnă doar ruperea himenuluiVirginitatea este o valoare foarte apreciată de societate, mai ales dacă o păstrezi cât mai mult cu putinţă. Dar virginitatea nu înseamnă doar ruperea himenului în timpul penetrării vaginale, ci şi când faci alte acte sexuale - de exemplu sex anal sau oral - înseamnă să îţi pierzi "un pic" din virginitate.Citeşte mai multe pe pagina următoare!Foto: ShutterstockPoţi refuza oriceDacă există orice lucru pe care nu vrei să îl faci, atunci este foarte simplu. Spune nu. De cele mai multe ori probabil că te vei simţi obligată să faci un anumit lucru, chiar dacă nu ţi-l doreşti, dar asta înseamnă că nu te afli în relaţia care trebuie, pentru că partenerul ar trebui să fie înţelegător. La fel este şi în cazul în care îţi doreşti ceva. Vorbeşte şi întreabă dacă celălalt ar fi de acord să faceţi.Să faci sex nu înseamnă să faci copiiPenetrarea vaginală neprotejată poate rezulta cu un copil, însă nu acesta este scopul partidelor de sex. Rezultatul ar trebui să fie o experienţă plăcută, satisfăcătoare, care să vă apropie în relaţie şi care să te înveţe mai multe despre partener.Durează până faci sex binePrimele experienţe nu vor fi prea plăcute, fii sigură de asta. Dar asta nu înseamnă că toată viaţa vei avea parte de partide neplăcute, dureroase, mirositoare şi aşa mai departe. Vor exista momente în care nu va reuşi să aibă erecţie sau nu va reuşi s-o păstreze, vor exista momente în care tu nu vei putea face sex pentru că pur şi simplu nu vei avea chef. Viaţa nu seamănă deloc cu ce vezi în filmele porno, dar experienţele pot fi la fel de bune. Ai nevoie de răbdare.Foto: Shutterstock