Interviu: Prima profesoară de educaţie sexuală din New York, la vârsta de 100 de ani

.

Jeane Stockheim s-a născut în 1913, iar în anii 50 şi 60 a intrat în şcoli şi facultăţi, predând educaţie sexuală pentru prima oară adolescentelor şi femeilor. Anul acesta a împlinit uimitoarea vârstă de 100 de ani şi cu această ocazie a acordat un interviu în exclusivitate revistei newyorkeze The Cut.
Ai fost infirmieră la Crucea Roşieîn timpul războiului şi apoi o femeie căsătorită cu doi copii. De ce ţi-ai schimbat cariera ca să predai educaţie sexuală tinerilor?
Când creşteam, mi-am întrebat mama de unde vin copiii. Ea m-a pălmuit şi mi-a spus că domnişoarele nu vorbesc despre asemenea lucruri. Atunci când am intrat în domeniul sănătăţii publice, am tot întâlnit adolescente care rămâneau însărcinate şi multe fete care puneau întrebări. Mamele lor le spuseseră că bebeluşii vin de la magazin sau dintr-o sămânţă plantată sub inima mamei. Am ştiut că informaţia reală ar trebui să ajungă la copii pentru că este o parte din sistemele corpului uman – odată cu sistemul digestiv şi cel respirator, de exemplu. Nu ar trebui să existe ruşine.
Primul loc de muncă a fost la începutul anilor 60, într-o şcoală parohială din Queens. Cum a fost acea experienţă?
Încercam să îi învăţ pe copii despre îngrijirea medicală la domiciliu şi creşterea copiilor. Dar o călugăriţă stătea permanent la ore, ca nu cumva să le spun copiilor despre cum se fac bebeluşii. Una dintre călugăriţe mi-a spus că stă cu mine ca să nu pomenesc în vreun moment despre organele de reproducere masculine şi feminine.
Dragoste şi sex: Ce faci dacă iubitul tău vrea mai puţin sex ca tine?
Cum a fost când ai lucrat la prima şcoală de stat?
Prima oară am lucrat la un liceu de fete din Bedford. Am mers acolo pentru că o prietenă voia să plece de acolo şi m-a rugat pe mine să-i iau locul. Orele erau destul de periculoase acolo. Când am intrat prima oară într-o sală de clasă le-am spus fetelor să nu se ridice, în următorul moment, vreo trei erau deja pe jos, se luaseră la bătaie. Le-am spus „vă puteţi părui, dar într-o manieră mai… drăguţă”. Au fost uimite de asta şi s-au aşezat cuminţi la locurile lor.
Eu nu eram în pericol acolo pentru că am fost acceptată ca  o persoană diferită. Predam altfel decât restul profesorilor. Încercam să le învăţ să devină asistente bune, însă echipamentele erau îngrozitoare. Aveam doar vreo două paturi stricate şi saltele rupte. Cu prima ocazie le-am aruncat la gunoi.

Citeşte mai multe pe pagina următoare!

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale