Odată devenită adult, nu mai experimentezi atât de multe lucruri, mai ales în viaţa sexuală. În plus, ai tendinţa să laşi plăcerea fizică pe ultimul loc, în detrimentul celorlalte lucruri din viaţă pe care le consideri mai importante – slujba, gospodăria, viaţa socială, relaxarea. Încerci să vânezi „normalitatea” în pat, sperând că asta îţi va aduce fericirea, însă ce înseamnă să fii normală între cearceafuri?
În general adulţii se complac într-o viaţă sexuală monotonă tocmai pentru că sunt de părere că deja de la o vârstă trebuie să fii normal – sau social acceptat, fără să încerci lucruri noi, ce ar putea fi considerate tabuuri în societatea în care trăiesc. Consecinţele unei astfel de vieţi sexuale sunt neplăcute – sexul devine o rutină la care în timp ajungi să renunţi, pasiunea scade cu timpul, joaca dispare, iar folosirea contracepţiei şi lubrifiantului devine o corvoadă.
Ce presupune sexul „normal”?
O partidă în care comunicarea este limitată, cel mai des de ruşine şi de teama că el sau ea se va face de râs sau că va fi considerat/ă prea ciudat, ambii parteneri sunt prea concentraţi să „facă bine” decât să se simtă bine, niciunul nu ştie exact ce îi place celuilalt, masturbarea este un secret în cuplu, el crede că dacă tu nu ajungi la orgasm este vina lui, tu crezi că dacă el nu ajunge la orgasm, de vină eşti tu. Nu sună prea satisfăcător, nu-i aşa?
Dragoste şi sex: De ce ne văd bărbaţii sexy?
Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Page: 1 2