Ce este hipersexualitatea şi cum se manifestă

.

Femeile care vor să facă sex tot timpul, care nu par să se sature, însă nici să fie satisfăcute, au o deviaţie sexuală numită nimfomanie sau hipersexualitate. Află mai multe informaţii şi cum poţi recunoaşte cu uşurinţă simptomele acestui comportament dependent!

Definiţia hipersexualităţii, dată de specialişti

Hipersexualitatea, sau nimfomania, este dorinţa excesivă de a întreţine relaţii sexuale. Termenul este folosit doar pentru femei şi este derivate dintr-o expresie grecească ce înseamnă „nebunia femeii”, tradusă cuvânt cu cuvânt. Hipersexualitatea presupune şi ca femeia să fie dependentă de actele sexuale.

Care sunt „simptomele” hipersexualităţii

Ce diferenţiază o femeie nimfomană de una căreia îi place sexul foarte mult, fără să fie dependent de el? Este foarte simplu, o femeie se culcă şi se trezeşte cu sex în gând doar adoră relaţiile intime, în timp ce o femeie hipersexuală nu rămâne doar la stadiul gândirii, ci face sex cât se poate de mult. De asemenea, o nimfomană cu greu se poate simţi bine în viaţa de zi cu zi dacă nu are satisfacţie sexuală. Relaţiile de cuplu sunt lipsite de sentiment, iar celelalte zone din viaţa ei nu sunt importante.

Care sunt aspectele negative ale hipersexualităţii

Un bărbat se poate gândi că o femeie nimfomană este tot ce îşi doreşte, însă hipersexualitatea nu înseamnă că vrea doar mult sex. Ci este o dorinţă sexuală anormal de puternică, ce duce la relaţii sexuale incontrolabile cu numeroşi parteneri, relaţii sexuale neprotejate, lipsa abilităţii să-şi exprime sentimentele, apatie, schimbări rapide şi haotice ale stărilor de spirit.
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton