Da, în proporţie de 90%: libidoul slăbuţ, anemic sau care… lipseşte cu desăvârşire are o cauză psihologică. Şi nu, asta nu înseamnă că “ceva nu este în regulă cu tine” sau “în capul tău”! cu lipsa orgasmului!
Când vorbim despre frigiditate, ne referim la nivelul scăzut al libidoului sau chiar la lipsa acestuia. În schimb, anorgasmia (lipsa orgasmului) desemnează strict neputinţa de a atinge punctul culminant de plăcere, în timpul unui act sexual. Ambele sunt, însă, disfuncţii sexuale şi au fie o cauză organică (de ordin endocrin), fie una psihologică. Vestea bună este că, odată depistată cauza – care, în proporţie de 90%, este cea psihologică -, problema se poate trata… fără probleme.
Plăcerea – „monopol masculin“…
Aşadar, în 90% din cazuri frigiditatea este rezultatul unor factori de ordin psihologic: constrângeri de tip educaţional, cultural, religios sau traumatisme sexuale de genul agresiunilor sau violurilor. Să-i luăm pe rând. Pe vremuri, femeia liberă, dezinhibată sexual, lipsită de prejudecăţi, era blamată şi nu “avea dreptul” la un statut social onorabil, în timp ce femeia căsătorită, smerită şi “onestă”, era privată, de cele mai multe ori, de cunoaşterea bucuriilor intime. Timp de secole, acea societate plină de false pudori a născut, în femeie, o aversiune anormală faţă de plăcerea sexuală, inoculându-i sentimentul de vinovăţie faţă de propriile nevoi fiziologice şi emoţionale: “plăcerile cărnii” erau considerate “monopol masculin”, iar femeia care râvnea să le împartă cu partenerul era “o stricată”.
… o idee care face victime şi astăzi
Aceste tipuri de frustrări se întâlnesc frecvent şi în zilele noastre: multe familii conservatoare blamează şi inhibă, încă din copilărie, dezvoltarea instinctelor sexuale fireşti, condamnând cu vehemenţă orice curiozitate sau joc inocent al unei fetiţe, care pare că ar avea o conotaţie sexuală.
TE RECUNOŞTI?
Femeia frigidă nu are nici dorinţa şi nici plăcerea de a fi atinsă, mângâ-iată, posedată de bărbatul pe care totuşi îl iubeşte. Ea este sclava propriilor ei angoase, temeri şi complexe. Îngheţată emoţional într-o teamă patologică faţă de plăcere, ea nu simte nevoia actului sexual, plăcerea fiindu-i cel mai mare duşman. În anumite cazuri, povara luptei permanente cu însăşi natura ei o poate secătui, aruncând-o în diverse forme de depresii şi nevroze. Există şi forme de frigiditate temporară, care apar deseori la femeile violate, abuzate sau înşelate, ca o formă de protest faţă de agresori sau ca răzbunare pe partenerul care le-a trădat.
Pentru noi, contextul emoţional care declanşează plăcerea este esenţial, iar obţinerea ei ţine de o multitudine de factori: stima faţă de sine (convingerea că meriţi să fii iubită şi dorită), sentimentul de siguranţă pe care ţi-l conferă partenerul, capacitatea de a învinge ruşinea, inhibiţia, falsa vinovăţie, absenţa complexelor fizice. Mai atârnă în balanţă şi ideile sănătoase ori prejudecăţile din mediul cultural şi educaţional în care ne-am maturizat din punct de vedere sexual.
De la frigiditate, la extaz (minighid pentru partenerul tău)
Deşi pofta de a face dragoste este mare, trebuie ţinut cont de faptul că femeia este altfel decât bărbatul: este mai complexă şi mai profundă în emoţii (nu este nimic denigrator la adresa partenerului ei, pur şi simplu aşa sunte croite cele două sexe, nu degeaba se spune că femeia este de pe planeta Marte – senzitivă, sentimentală -, iar bărbatul este de pe Venus – orientat spre acţiune). Ca atare, orgasmul feminin se produce mai rar. O femeie trebuie lăsată să exploreze, să îşi cunoască şi să-şi accepte diversitatea. Ea poate fi ajutată să scape de inhibiţii de către un partener care îi înţelege nevoile emoţionale şi o ajută să-şi deschidă sufletul. Când aceste condiţii intime sunt îndeplinite, între plăcere şi orgasm mai este doar un pas. Odată atins, frigiditatea devine o idee depăşită, care a sălăşluit, pentru un timp, în mintea noastră.
Pe perioada unui act sexual, plăcerea de a face sex cu partenerul nu este întotdeauna încununată de orgasm, din cauza anumitor blocaje care nu trebuie confundate cu frigiditatea: ► blocaje de ordin psihologic (anxietăţi, stări depresive, disfuncţionalitate relaţională, neîmplinirea anumitor dorinţe de ordin sexual etc.) ► factori de tip organic (oboseală, consum excesiv de substanţe, migrene etc.) ► factori obiectivi (lipsa spaţiului, inconfort, lipsa intimităţii etc.).
Atentat la fericire:alte tipuri detulburări sexuale
► dispareunia: se manifestă prin dureri resimţite în timpul raportului sexual şi care au o cauză organică. ► vaginismul: contracţia involuntară a musculaturii perineului, fenomen din cauza căruia penetrarea devine dificilă sau imposibilă.