Una dintre cele mai plăcute activităţi ale oamenilor este sexul, iar pe lângă asta, are şi numeroase beneficii pentru corpul tău, însă şi părţi mai puţin plăcute. Iată care sunt efectele sexului asupra organismului tău:Sex împotriva caloriilorDacă faci sex în mod regulat şi timp de cel puţin jumătate de oră, ajungi să arzi între 75 şi 150 de calorii pe partidă, în funcţie de poziţiile pe care le adoptaţi şi de cât de mult te mişti. În plus, atunci când faci sex, în organism se eliberează numeroşi hormoni, printre care şi testosteronul, care îţi păstrează ţesutul muscular curat, fără grăsimi.Nu mai ai dureriPe lângă faptul că nu mai ţine scuza cu "mă doare capul", nu vei mai simţi nici crampele premenstruale atât de puternic: în timpul sexului, endorfinele şi oxitocina eliberate în organism înlătură durerile. Ba chiar, potrivit unui studiu efectuat în urmă cu câţiva ani, s-ar părea că femeile pot suporta de două ori mai multă durere decât în mod normal, în timpul orgasmului.Sexul te calmeazăUn număr tot mai mare de femei suferă de anxietate - care în timp se poate transforma în furie, nesiguranţă şi frustrări. O partidă de sex cu "happy-end" te poate ajuta să te relaxezi măcar pentru o perioadă de timp. În corpul tău sunt secretaţi hormoni care au acelaşi efect ca şi drogurile - îţi dau o stare de bine, de calm. De aceea, în cazul persoanelor care suferă de anxietate, medicii încurajează stimularea sexuală.Eşti mai atrăgătoare pentru bărbaţiCu cât viaţa ta sexuală este mai activă, cu atât tu devii mai atrăgătoare pentru sexul opus. În timpul sexului, corpul tău eliberează şi feromoni - chimicare care atrag sexul opus.Citeşte mai multe pe pagina următoare!Fără răceliDacă faci sex în mod regulat, o dată sau de două ori pe săptămână, sistemul tău imunitar este mai puternic cu 30%. Anticorpul imunoglobulina A este cel care întăreşte imunitatea, iar actul sexual este cel care determină formarea acestuia.Dormi mai bineDupă ce ai orgasm, în special seara, devii mai somnoroasă. Aşadar, dacă vrei să scapi de insomnii, trebuie să faci sex seara, înainte de culcare - după orgasm, atât tu, cât şi partenerul tău deveniţi mai relaxaţi şi somnul este apoi mai adânc.Eşti mai frumoasăEstrogenul este un alt hormon secretat în organismul tău în timp ce faci sex, iar acesta este responsabil pentru trăsăturile tale feminine. Cu cât ai cantităţi mai crescute în corp, cu atât pielea devine mai fină şi părul mai strălucitor.