Însă relaţiile noi pe care ai putea să le construieşti nu ar trebui să fie bazate pe contactul fizic, ci fă în aşa fel încât să începeţi o relaţie în alt mod. De exemplu, găsiţi un hobby, o pasiune pe care o aveţi în comun şi încercaţi s-o dezvoltaţi împreună. Puteţi face şi voluntariat sau vă puteţi înscrie în competiţii pentru amatori.
Mergi la medic
Dacă nu te afli la o vârstă în care apetitul sexual este în mod normal mare (până la aproximativ 28-30 de ani), ar trebui să vorbeşti cu un medic. Cauzele hipersexualităţii tale pot fi cancer la glandele suprarenale sau tulburarea bipolară. Specialistul te poate îndrepta către un medic psiholog sau psihiatru sau îţi poate prescrie un tratament uşor ce poate scade libidoul.
Nu consuma băuturi alcoolice sau droguri
Aceste substanţe te scapă de inhibiţii, aşa că dacă nu vrei să îţi laşi apetitul sexual să iasă de sub control, nu le consuma.