Pentru Ei: Cum o convingi să faceţi sex anal?

.

Tu vrei, ea nu. Ce e de făcut? Sexul anal este tot mai discutat şi, în intimate, tot mai practicat. Există totuşi persoane, atât de sex feminin, cât şi masculin, care au reticenţe când vine vorba de acest subiect.

Deschide discuţia

Pentru a face sex anal, este nevoie de multă încredere în relaţie. Trebuie să fii deschis în privinţa acestui subiect şi să porţi o discuţie sinceră cu ea. Spune-i cât de mult îţi doreşti asta, dar că îi vei respecta dorinţa în cazul în care respinge ideea de la început. Acordă-i oricât timp este nevoie ca să se familiarizeze cu ideea şi nu te gândi că trebuie să reuşiţi de la prima încercare.

Învăţaţi amândoi

Graţie Internetului puteţi învăţa rapid ce înseamnă sexul anal şi ce presupune. Faceţi asta împreună. Cu cât ştie mai multe lucruri, cu atât se simte mai în control asupra situaţiei şi ai mai multe şanse s-o convingi.

Joacă-te

Cu degetele în jurul anusului ei, în timp ce faceţi sex. Poţi merge şi mai departe dacă îi face plăcere.

Lubrifiantul la putere

Dacă nu aveţi deja, cumpără un lubrifiant. Anusul nu funcţionează ca vaginul şi are nevoie de foarte multă lubrifiere înainte de a face sex anal. De asemenea, poţi încerca în primă instanţă cu degetele şi o poţi ruga să-ţi spună în fiecare moment cum se simte.

Relaxeaz-o

Dacă deja cochetează cu ideea, înainte de a face sex anal trebuie să fie foarte relaxată. Fă-i un masaj senzual şi chiar puteţi bea un pahar de vin împreună. Alcoolul o va ajuta să scape de inhibiţii, dar ai grijă să nu exageraţi. Nu mai iese nimic dacă se îmbată vreunul dintre voi…
Şi ţine minte, în niciun caz nu încerca să-i faci vreo „surpriză” în timp ce faceţi sex, doar ca să vezi dacă îi place sau nu, dacă nu a mai făcut asta niciodată.
Foto:

Ultima modificare august 21, 2017 12:24 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale