Sex: Trucuri pentru un preludiu fierbinte

.

Pentru cele mai multe dintre noi, preludiul înseamnă câteva sărutări şi îmbrăţişări, care trădează gândurile „fierbinţi” ale partenerului.
Dar cum trebuie să fie „încălzirea” perfectă pentru a te bucura de o noapte de neuitat?
Debutul unui act sexual nu trebuie să “arate cu degetul” către ceea ce urmează să se întâmple. Rolul preludiului este de a pregăti (atât fizic, cât şi mental) cei doi parteneri, de a-i face să se dorească unul pe celălalt şi să se simtă dorinti. Pentru a avea rezultatul scontat, metodele folosite nu trebuie să fie sexuale, ci să se compună din priviri, cuvinte şi citirea semnelor emise de limbajul trupului. Cu cât eşti mai bine pregătită psihic pentru o noapte fierbinte, cu atât mai bine va răspunde corpul tău la a da şi a primi plăcere. Lasă-te sedusă de farmecele lui!

Exclusiv pentru el?

Nicidecum!
Dacă tu crezi că preludiul este doar treaba partenerului, te înşeli amarnic. Şi tu ar trebui să participi la această etapă, mai ales dacă relaţia voastră este una de lungă durată. Amândoi aveţi parte de plăcerile unei partide reuşite, aşa că fiecare dintre voi poate “prelua hăţurile” vieţii voastre sexuale. Pentru tine este chiar mai uşor! Îi poţi atinge mâna în timpul în care vorbeşti, îţi poţi uda sau muşca buzele, îi poţi invada spaţiul personal cu mult mai multă naturaleţe decât o poate face el.

Înainte şi după

Primul pas către o aventură fierbinte între cerşafuri trebuie făcut cu dreptul, aşa că învaţă-l “nimicurile” atât de importante, care fac o femeie să se topească după partenerul ei:
Mici cadouri: o cutie cu bomboane, o lenjerie intimă atrăgătoare, o loţiune parfumată.

Un buchet de flori, de preferat trandafiri roşii, cu miros afrodiziac.

Orice femeie îşi doreşte să se cuibărească în braţele iubitului ei, aşa că lasă-l să-ţi dăruiască dragostea şi siguranţa de care ai nevoie pentru a te simţi în largul tău şi pentru a te dezlănţui în pat.

Dacă luaţi cina înainte, comandaţi mâncăruri uşoare. Mesele bogate pot crea un disconfort care taie apetitul sexual. Un pahar de vin roşu, însă, face minuni.

Limbajul trupului

Se spune că 30% din comunicare este verbală. Poate că partenerul tău “vorbeşte” cu tine… dar nu prin cuvinte. Limbajul corpului este complex, iar uneori cuvintele nu au valoarea necesară pentru a transmite ceea ce simţim. Doi parteneri potriviţi reuşesc să comunice la fel de bine, cu sau fără cuvinte. Dedică un timp corpului lui, citeşte-l, ascultă-l, răspunde-i!

Invadează-i spaţiul personal

Atinge-l, în timp ce vorbeşte. Fie că îl mângâi pe braţ, pe şira spinării sau pe genunchi, nu te da înapoi de la contactul fizic. Dacă urmăriţi un film în casă, pune capul pe umărul lui şi lasă-l să te ia în braţe. Respiraţia ta caldă îi va trezi toate simţurile la viaţă.

Pecetluit cu un sărut

Punctul maxim al preludiului, care trimite direct la actul sexual, variază de la cuplu la cuplu. Dacă vă sărutaţi deja, experţii spun că seara a început… Sărutul este unul dintre cele mai intime gesturi. Când îţi împarţi chiar şi respiraţia cu iubitul tău, atunci simpla atingere a buzelor poate vibra în tot corpul. Totul poate începe cu un sărut…
Foto: Thinkstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton