Teama de a petrece sărbătorile singuri îi face pe oameni să rămână în relații, deși nu sunt fericiți. Dacă ești mai curajoasă, ai câteva semne care ar trebui să te facă să te desparți de iubitul tău până de Crăciun.
Nu te-a întrebat ce faci de Crăciun
Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar dacă el nu ți-a propus încă să îl petreceți împreună, poate ar trebui să te mai gândești dacă îl vrei în viața ta.
Nu vrei să te întâlnești cu familia lui
Dacă i-ai cunoscut deja rudele și nu vrei să le revezi ori nici măcar nu ești interesată să le cunoști, probabil nu aveți ce să căutați împreună. O relație de succes presupune să îi accepți rudele, iar dacă nu simți nevoia să faci asta, probabil nu este sufletul tău pereche.
Te bucuri că pleci acasă, pentru că nu trebuie să îl mai vezi
În mod normal, gândul că vei petrece timpul departe de iubitul tău ar trebui să te întristeze. Dacă, însă, lucrurile nu stau așa și ești nerăbdătoare să pleci cât mai departe de el, probabil nu este ce ai tu nevoie.
Nu ai spune „nu” unui nou iubit
Dacă ai o listă cu lucruri pe care vrei să le schimbi la iubitul tău sau cum vrei să arate viitorul tău prieten, probabil nu ești atât de atașată de el. Nu are rost să rămâneți împreună de sărbători, dacă nu ești îndrăgostită.
Citește și: Cum supraviețuiește relația voastră de sărbători
Nu te vezi alături de el de Crăciunul viitor
Când ești într-o relație cu un bărbat pe care îl iubești, te vezi îmbătrânind alături de el. Dacă nu se întâmplă asta alături de actualul tău prieten, probabil nu este persoana potrivită.
Nu te-ai despărțit de el pentru că i-ai cumpărat cadou
Dacă i-ai cumpărat deja un cadou iubitului tău, nu este un motiv suficient de bun să rămâi alături de el. Îi poți da ce i-ai cumpărat chiar dacă i-ai spus că nu îl mai vrei în viața ta.
Ți-ai făcut planuri de Revelion
Dacă te-ai gândit, deja, ce vei face de Revelion și nu l-ai întrebat dacă ți se alătură, probabil este un semn că nu ești foarte atașată de el. Nu mai pierde timpul lângă cineva de care nu ești îndrăgostită, pentru că s-ar putea să ratezi ocazia de te îndrăgosti cu adevărat.
Sursa foto: 123rf.