Multe femei sunt în acest moment în aşteptarea unui „Te iubesc”, iar tu poţi fi una dintre ele. Ai trăit deja momentul acela al relaţiei, în care te uiţi în ochii lui şi parcă…
… simţi cum stomacul ţi se strânge, iar cuvintele magice sunt gata să îţi iasă pe gură? Desigur, te-ai abţinut să-i spui că îl iubeşti, dar asta doar pentru că nu vrei să îl sperii cu vreo declaraţie prematură.
Totodată, acesta este şi momentul în care începi să te întrebi oare ce simte el pentru tine, deoarece acum apare teama că el nu îţi împărtăşeşte sentimentele.
Dacă te afli în această situaţie, e important să ştii că pentru bărbaţi contează faptele, nu vorbele. Cu alte cuvinte, este posibil ca iubitul tău să-ţi fi arătat deja că te iubeşte, dar pe căi mute… şi la fel de grăitoare, ar adăuga el.
Aşadar, există metode mai subtile şi inofensive de a afla dacă te iubeşte sau nu, fără să fii nevoită să treci prin penibilul unui „Te iubesc” care nu primeşte răspuns.
Iată 15 semne prin care un bărbat îi arată partenerei sale că o iubeşte, fără să scoată vreo vorbă!
Vezi în câte din ele se regăseşte iubitul tău şi, cu puţin noroc, aşteptarea unui „Te iubesc” nu va mai avea sens.
1. Când mergi la el acasă pentru un weekend romantic în doi descoperi că şi-a aprovizionat bucătăria cu produsele tale favorite: cappuccino cu aroma ta preferată, fructele care îţi plac cel mai mult sau ţi-a gătit ceva special.
2. Ar face orice ca să îţi fie bine. Poate nu te impresionează cu gesturi romantice cu care să te ducă în al nouălea cer, dar se asigură întodeauna că nu îţi lipseşte nimic. Îi ceri ajutorul, iar el caută o soluţie, chiar dacă iniţial îţi spune că nu are cum să te ajute. Se oferă singur să îţi repare laptop-ul sau să te ia de la muncă atunci când ai avut o zi proastă.
3. Preferă să îşi petreacă timpul liber cu tine şi nu neapărat în pat. Ar renunţa la un drum până la sală dacă tu ţi-ai eliberat brusc programul ocupat, căci preferă să te vadă. Mai mult, sâmbătă seara a devenit mai degrabă timpul vostru, decât cel în care iese cu amicii.
4. Face planuri de viitor în care te include. Îţi spune că vrea să mergeţi în weekend la film şi… în concediul de vară în vacanţă împreună.
5. Nu evită să aibă iniţiativă în mod constant. Te caută la telefon sau propune să faceţi ceva împreună, chiar dacă tot el a luat iniţiativa şi ultima dată.
6. Îţi arată o melodie romantică sub pretextul că nu îşi mai poate scoate refrenul din cap şi vrea să te „intoxice” şi pe tine cu melodia respectivă. Cam pueril ce-i drept, dar aşa se poartă uneori bărbaţii (şi femeile) când iubesc.
7. Ştii multe detalii legate de viaţa lui de zi cu zi şi asta pentru că nu se sfieşte să îţi povestească din proprie iniţiativă. Îţi dă mesaje scurte în timpul zilei pentru a-ţi zice o „chestie tare” care i s-a întâmplat sau tinde ca la sfârşitul zilei să te sune şi să îţi spună ce a făcut până atunci.
8. Îţi împărtăşeşte problemele sale, iar când îl întrebi cum poţi să îl ajuţi îţi spune că este îndeajuns că îi ţii de urât.
9. În public, când ieşiţi şi cu prietenii, el petrece majoritatea timpului lângă tine. Te prezintă noilor cunoştinţe ca pe iubita sa sau te ţine aproape de el şi nu evită să arate lumii că el este iubitul tău.
10. Pe reţelele de socializare are bifată opţiunea „Într-o relaţie serioasă”.
11. Deşi pare ambiguu, privirea lui îţi indică dacă te iubeşte sau nu. Există o sclipire aparte pe care o poţi observa atunci când se uită la tine, dar care dispare atunci când se uită la altcineva. Privirea oamenilor îndrăgostiţi are ceva aparte.
12. Îşi manifestă iubirea şi prin gesturi tandre şi afectuoase cum ar fi un sărut pe frunte când sunteţi la cinema sau un sărut pasional în timp ce stai concentrată cu ochii în monitor.
13. Te întreabă ce îţi place mai mult şi mai mult în pat. Mai apoi, observi că pune în practică tot ce l-ai învăţat. Se preocupă să te aducă pe culmile plăcerii de fiecare dată când faceţi sex.
14. Îţi spune că i-a fost dor de tine, că se simte bine în compania ta, că îi place cum râzi sau cum conduci maşina… cu alte cuvinte îţi mărturiseşte orice, mai puţin că te iubeşte. Este şi acesta un semn!
15. Ţine minte detalii legate tine şi de ceea ce îi povesteşti, iar mai apoi îţi pune întrebări, nu pentru că l-ar interesa în mod special subiectul, dar îi pasă de lucrurile importante pentru tine. Te întreabă de exemplu dacă ai găsit până la urmă cadoul pentru prietena ta sau dacă ai rezolvat acea problemă de la serviciu.
În concluzie, ar trebui să deduci cu uşurinţă din comportamentul lui că se implică în relaţia voastră şi apreciază cu adevărat prezenţa ta în viaţa lui. Lasă restul să vină de la sine şi concentrează-te mai bine pe ceea ce face, decât pe ceea ce spune.
Foto: Shutterstock